Electroenergetica românească prin ochiul specialistului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia de Științe Tehnice din România, a organizat în luna noiembrie lansarea a două cărți semnate de prof. dr. ing. Victor Vaida: „Criza energetică din România” și „Istoria centralelor termoelectrice cu combustibili fosili din România”. 

A fost o manifestare organizată de instituția noastră cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, instituția care întotdeauna ne oferă întregul sprijin, ne este alături la toate activitățile noastre. 

Autorul acestor cărți, inginerul Victor Vaida, este o personalitate de marcă a energeticii românești, fost președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, fost preşedinte al EUREL – Bruxelles (Asociația Societăților Inginerilor Electrotehnicieni, Energeticieni şi din Telecomunicații) şi preşedinte SIER – Societatea Inginerilor din România. Dr. Ing. Victor Vaida a fost vicepreședinte și președinte-director general al RENEL, director general și director tehnic la S.C. Electrocentrale Deva și a deținut importante demnități politice după 1990. 

Cele două cărți scrise de domnul Victor Vaida și lansate la Deva se adresează în primul rând specialiștilor, celor care cunosc în profunzime energetica românească de la începuturile ei și până astăzi, cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă în momentul de față România și pot să ofere soluții competente pentru revigorarea industriei termoenergetice, altă dată domeniu de vârf al industriei grele românești.     

De-a lungul a peste trei decenii, Victor Vaida s-a dedicat cu profesionalism, pasiune și muncă asiduă domeniului energeticii românești și a adus importante contribuții pe această temă prin lucrările scrise, prin funcțiile pe care le-a deținut. Trebuie subliniat faptul că întreaga sa activitate profesională a stat sub semnul dragostei de țară, al mândriei de a contribui cu propriul efort științific la dezvoltarea energeticii românești, la crearea Sistemului Energetic Național al României într-o lume complexă, așezată mereu sub semnul crizei resurselor.

Este demn de remarcat faptul că în lucrarea „Istoria centralelor termoelectrice cu combustibili fosili din România”, autorul insistă pe bună dreptate asupra unei realități de care noi toți trebuie să fim mândri ca români: rolul uriaș jucat de intelectualitatea tehnică din România – ingineri și tehnicieni – care, alături de muncitori specializați, a realizat toate aceste centrale, rolul industriei românești constructoare de mașini din acea vreme care a asigurat echipamentele necesare acestor centrale. Cuvinte de apreciere are autorul față de învățământul superior tehnic din România, față de cei care au lucrat în institutele de proiectări electro-energetice. Realizările tuturor acestor specialiști se află acum într-un dureros impas sub loviturile crizei energetice pe care o traversăm.

Există, însă, speranța ca specialiștii români, cu experiența lor atât de vastă în spate, să reînvie industria energetică românească spre folosul întregii țări.

Profesorul Victor Vaida merită întreaga noastră apreciere pentru aceste noi lucrări de referință pe o temă de o acută actualitate și, fără îndoială, experiența și profesionalismul său vor mai avea un cuvânt greu de spus în acest domeniu de strictă specialitate al termoenergeticii, cu soluții concrete de depășire a crizei energetice sau măcar de atenuare a efectelor ei. 

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Partajează această știre

Lasă un răspuns