ELECTRO ARt – Liga AC

„ELECTRO ARt” este o nouă inițiativă a Ligii AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) și are drept scop crearea unei punți de conectare între arta contemporană și tehnologia prezentă în comunitatea studențească din cadrul Universității Politehnica Timișoara. 

În corpul „Electro” din Universitatea Politehnica Timișoara, s-au realizat 3 picturi murale care contribuie la crearea unui climat plăcut pentru desfășurarea procesului didactic. La realizarea acestora au contribuit Cristian Anghel, Eugen Paraschivu și Alina Sferle, proiectul având drept scop și promovarea tinerilor artiști locali.

Pentru a facilita accesul la informațiile de interes pentru studenți (structura anului universitar, Statutul Studentului, oportunități de petrecere a timpului liber, programul Erasmus+ etc.), s-a realizat o aplicație mobilă de realitate augmentată, cu sprijin din partea companiei Cobalt Sign, care va fi utilizată pentru scanarea picturilor murale de către public. Această aplicație mobilă de realitate augmentată este disponibilă cu titlu gratuit, pe platformele App Store și Google Play.

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, finanțat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și cofinanțat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Universității Politehnica Timișoara i se adresează mulțumiri pentru încrederea și sprijinul acordat.

***

Pentru mai multe detalii:

Alexandru LUCA

Coordonator proiect „ELECTRO ARt”

[email protected]

0733 934 063

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) este organizația studențească ce reprezintă interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare și îi susține în viața socială și culturală. Anual, Liga AC organizează proiecte demne de remarcat, precum: Liga AC LABS, UniHack, iTEC și ISWinT.

Partajează această știre

Lasă un răspuns