Astăzi, la Primăria municipiului Hunedoara a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor în cadrul proiectului intitulat Eficientizarea Energetică a Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” Hunedoara.
În urma procedurilor de achiziţie publică, societatea italiană MANELLI IMPRESA a fost desemnată câştigătoare pentru execuţia lucrărilor.
Proiectul vizează clădirea principală a Spitalului Municipal Hunedoara, are o valoare totală de 36.869.297 lei (aproximativ 7,5 milioane de euro), este cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, iar principalul său scop este diminuarea drastică a consumurilor de energie (termică şi electrică).
Prin intermediul proiectului, întregul corp principal al spitalului (cu o suprafaţă totală a pereţilor exteriori de aproximativ 11.000 mp) va fi anvelopat cu vată bazaltică şi polistiren extrudat. Lucrările vor viza însă atât subsolurile şi demisolurile cât şi acoperişul.
Proiectul nu se rezumă însă la anvelopare termică, ci va presupune şi înlocuirea instalaţiilor termice şi sanitare precum şi realizarea unui sistem de gospodărire a apei (format din bazin de apă, cameră cu pompe şi centrală termică). De asemenea, într-o bună parte din spaţiile spitalului se vor reface finisajele interioare.
Un al punct important al proiectului îl reprezintă construirea a 4 scări exterioare pentru evacuarea persoanelor în situaţii de urgenţă, amplasate pe cele două laterale ale corpului principal de clădire.
Alte obiective importante cuprinse în proiect sunt montarea unui nou sistem de detecţie şi alertare la incendiu şi amenajarea unui parc fotovoltaic în spatele clădirii principale (cu ajutorul căruia spitalul îşi va produce singur aproape jumătate din cantitatea de energie electrică de care are nevoie zilnic).
„Acesta este cel mai amplu proiect de eficientizare energetică a unei clădiri de interes public derulat în municipiul Hunedoara şi, cred eu, chiar şi în judeţ, la ora actuală. Pentru că e un proiect destul de complex aplicat pe clădirea unui spital, procedurile s-au complicat şi mai mult decât în cazul unui simplu bloc de locuinţe. A trebuit să îndeplinim şi condiţii suplimentare, în special condiţii referitoare la securitatea la incendiu. Cred că, în locul meu, 9 din 10 primari ar fi renunţat la el, când ar fi văzut cât de greu este să treci de fiecare pas al procedurilor. Eu nu am vrut să renunţ! Unul dintre multele motive este simplul fapt că spitalul plăteşte, într-o lună de iarnă, peste 300.000 de lei doar pentru gazul – metan consumat şi de ce să nu reducem cu 60 la sută o astfel de factură, iar banii economisiţi să meargă spre alte dotări necesare spitalului?! La fel şi cu energia electrică: de ce să nu reducem factura la jumătate?! Am ajuns, săptămânile trecute, la un rezultat al licitaţiei şi azi am putut semna contractul de execuţie a lucrărilor. Nu va fi simplu nici de acum încolo, dar sunt convins că vom duce la bun sfârşit una dintre cele mai importante investiţii din infrastructura de sănătate a municipiului şi a judeţului Hunedoara”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Vă reamintim că la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara mai sunt în implementare alte două proiecte importante, în valoare totală de 4,3 milioane de euro („Reabilitarea, modernizarea și dotarea cu echipamente performante” – 2,3 milioane de euro – cofinanţat prin POR, respectiv „Dotarea cu aparatură medicală a spitalului” – 2 milioane de euro – finanţat integral din Fondul European de Dezvoltare Regională).