EDUCAŢIE: Încheierea situaţiei şcolare pentru elevi, prioritară

Ministerul Educaţiei a anunţat măsurile pe care le ia în calcul pentru reluarea activității în sistemul educațional. Prioritare sunt încheierea situaţiei şcolare pentru toţi elevii şi susţinerea examenelor.

Materia din semestrul doi nu se va regăsi în Evaluarea naţională, spun oficiali din minister. Examenul va începe în 15 iunie, potrivit celor mai recente precizări oficiale.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, acesta este programat să înceapă în 22 iunie, însă deocamdată nu a fost transmis și calendarul, oficial. Noutatea din acest an este că examenul va începe cu probele scrise.

Elevii care se pregătesc pentru examene vor putea veni la școală din 2 iunie, însă în condiții speciale. Vor fi reguli stricte: maximum 10 elevi într-o sală de clasă, acces pe coridoare diferite, măsurarea temperaturii la intrarea în școli. Până în 12 iunie, aceștia vor putea să participe la activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale. În cazul elevilor cu probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezența la școală va fi opțională, iar decizia va aparține părinților, potrivit ministrului Educației.

Pe lângă elevii din anii terminali, care au posibilitatea să revină din 2 iunie la şcoala pentru pregătire şi consiliere, ceilalţi şcolari şi liceeni vor continua să înveţe online.

Pentru înscrierea copiilor în grădinițe, părinții vor putea depune dosarele online, începând cu 8 iunie și până pe 2 iulie.

Etapa a doua de înscrieri se va desfăşura în perioada 20 iulie-10 august, iar o a treia fereastră este plănuită între 11 şi 31 august./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns