Ediția aniversară a Festivalului de operă în aer liber Opera Nights s-a încheiat la Deva cu opera „Carmen”, de Georges Bizet, urmată de un grandios spectacol de artificii.

Curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara s-a dovedit încă o dată gazda perfectă pentru evenimente de acest gen.
“Opera Nights, ediția a X-a, a însemnat cinci spectacole, în cinci locații diferite. A fost un efort extraordinar pentru noi ca organizatori, dar a meritat. La Brad, Orăștie, Petrila, Hunedoara și Deva numărul de spectatori ne-a depășit așteptările, iar vremea ne-a permis să desfășurăm spectacolele în aer liber, în patru din cele cinci seri. Doar la Hunedoara, din cauza ploii, reprezentația a avut loc la casa de cultură, care oferă un cadru excelent pentru evenimente de înaltă ținută.
Mulțumesc artiștilor lirici și orchestrei de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, coordonat de soprana Daniela Vlădescu, invitaților speciali și maeștrilor dirijori, care au contribuit la reușita celor cinci seri de operă, cu un repertoriu pe măsură.
Mulțumesc Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, care s-a preocupat de buna organizarea a festivalului. Mulțumesc colegilor mei și tuturor colaboratorilor, în special primarilor din Brad, Orăștie, Petrila și Hunedoara, care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment de amploare. Mă bucur că, an de an, putem oferi acest festival, care și-a câștigat un excelent renume în rândul iubitorilor de operă și muzică clasică din țară și străinătate.
Mulțumesc publicului pentru prezență și pentru contribuția adusă la reușita acestui festival, care face parte din ofensiva culturală de promovare a județului Hunedoara.
Ediția 2024 s-a încheiat, pregătim ediția 2025!”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Partajează această știre

Lasă un răspuns