ECHIPAMENTE DE ULTIMĂ GENERAȚIE PENTRU APA PROD S.A. DEVA

Utilaje și echipamente de ultimă generație vor intra în dotarea tehnică a operatorului regional Apa Prod S.A Deva. Acestea vor fi achiziționate cu ajutorul fondurilor europene.

Contractul pentru achiziția echipamentelor a fost semnat luni, 24 iulie 2023, cu SC VESTRA INDUSTRY SRL. Este vorba despre două autoutilitare pentru curățarea și spălarea cu presiune înaltă a conductelor de canalizare, șapte autovidanje, două autolaboratoare de inspecție video a conductelor de canalizare, un autolaborator apă potabilă, un autolaborator apă uzată, un atelier electric mobil cu nacela, șase ateliere mecanice mobile, un autolaborator pentru detectări pierderi, patru motopompe 4” apă și patru motopompe 3” apă.
„Scopul achiziționării acestor echipamente este de a reduce duratele de intervenții pentru remedierea avariilor, să asigure o fiabilitate maximă pentru lucrările executate, să reducă pierderile de apă din avarii și să reducă costurile de întreținere. Practic, prin acest proiect se asigură mijloace tehnice de lucru performante”, a declarat ing. Dorin Gligor, Director General al S.C. APA PROD S.A. Deva.
Toate aceste echipamente de ultimă generație vor fi livrate în cadrul contractului de achiziție publică de produse HD-F1-Achiziția de echipamente necesare activităților de operare și întreținere a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, a cărui valoare este de 18.000.000 lei. Primele echipamente vor fi livrate până la sfârșitul acestui an.
Contractul face parte din Proiectul finanțat din Fondul de Coeziune din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, perioada 2014-2020, Axa Prioritară 3-Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor.
Birou Presă

Partajează această știre

Lasă un răspuns