Echipaj canin hunedorean atestat mondial pentru operațiunile de căutare – salvare în dărâmături

Căpitanul Anca Firidon și labradorul Kara alături de voluntarii Asociației Câini de Salvare Transilvania au participat la examenul internațional pentru câini de salvare organizat de Dog Rescue Slovacia, în compania a peste 50 de echipe din 7 țări. Anca Firidon și Kara au fost printre echipele care au promovat testul pentru câini de căutare în dărâmătură RH T V.

Examenul a constat în exersarea tehnicii de căutare salvare în dărâmături, care este vitală în eforturile de salvare a vieţii oamenilor în cazul producerii unor dezastre naturale. Testul nu a fost trecut decât de câinii disciplinați și sociabili care au demonstrat că ascultă toate comenzile stăpânilor lor pe parcursul unui traseu presărat cu punți, tuneluri sau zone dificile.
Educația Karei, un labrador auriu de 3 ani, este pasiunea căpitanului Anca Firidon care activează în structura Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara la Serviciul Resurse Umane. Anca se ocupă în timpul liber de pregătirea Karei, primii pași, pe dificilul drum de formare a unui câine de căutare-salvare, făcându-se când cățelușa avea doar câteva săptămâni cu sprijinul lui Robert Kulcsar, pompierul care se ocupă de antrenarea câinelui de serviciu Bebe. În pregatirea labradorului pompierul hunedorean este îndrumat de voluntarii Asociației Câini de Salvare Transilvania, asociație cu zeci de misiuni de căutare la activ și cu examene internaționale de căutare-salvare promovate. Despre ajutorul pe care asociația l-a oferit pompierilor hunedoreni ori de câte ori a fost solicitată, inspectorul șef al I.S.U Hunedoara, colonel Viorel Demean, spune că este un bun exemplu de cooperare de succes inter instituțională.

Cel mai bun prieten al omului este și cel mai fidel ajutor al acestuia pretutindeni în lume. Câinii sunt în prima linie în domeniul detectării narcoticelor sau substanțelor explozive dar și al căutării oamenilor dispăruți în cataclisme naturale. Cu ajutorul simțurilor fabuloase, câinii sunt capabili, de exemplu, să detecteze o picătură dintr-o substanță diluată într-o tonă de apă sau să „simtă„ prezența unui om ținut captiv sub dărâmături sau luat de avalanșă. Simțul olfactiv al câinelui nu are, deocamdată, rival deși inteligența umană a inventat aparate capabile să detecteze mișcarea sau căldura degajată de corp sau să capteze cele mai slabe sunete. Toate aceste aparate nu au acuratețea pe care este capabil să o ofere un câine. Pe lângă aceasta, câinii au capacitatea, prin antrenament, să „ne transmită„ unde au identificat o potențială victimă. Sursa: ISU Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns