Echipa Apa Prod Deva, câștigătoarea concursului “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile  Ciomoș”, ediția a XIII-a

În perioada 24- 27 octombrie 2023, Asociația Română a Apei a organizat Concursul “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile  Ciomoș”, prin Comisia Principală REȚELE APĂ POTABILĂ la Timișoara, gazda evenimentului fiind Compania AQUATIM.

Timp de trei zile, 20 de echipe de specialiști în detecție pierderi de apă de la 19 companii din țară și o echipă din Istanbul, Turcia, s-au întrecut în a detecta pierderile de apă de pe traseele de concurs stabilite de către compania-gazdă.

Fiecare echipă a fost alcătuită din maxim patru lucrători, dintre care un șef de echipă. Concursul a constat în localizarea defectelor ascunse pe trei trasee cu lungime variabilă, membrii echipelor având asupra lor doar echipamentele permise pe fiecare tronson.

Câștigătoarea ediției din acest an a fost echipa de la Compania de Apă Apa Prod Deva, alcătuită din profesioniștii din domeniul apei- ing. Bogdan Păiușan, șef Departament Exploatare, ing. Nicolaie Nicula, șef SecțieApă-Canal Simeria și instalatorii Ștefan Junea și Daniel Ștefan.

Munca în echipă, profesionalismul și determinarea! Acestea au fost ingredientele care au dus la câștigarea trofeului.

Concursul “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș”, organizat de Asociația Română a Apei a fost unul dedicate profesioniștilor cu un nivel ridicat de pregătire tehnică, participanții fiind selectați dintre cei mai buni specialiști în detecție pierderi apă.

Sursa foto: ara.ro

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns