Te-ai gândit vreodată cum va arăta orașul viitorului,în anul 2050, ce energie va folosi pentru ca să se dezvolte sustenabil, să fie nepoluant, iar sursele de energie să fie accesibile pentru toți locuitorii?
Dacă faci parte dintre elevii care și-aupus aceste întrebări și, mai mult de atât, ai idei de surse de energie verde care fac ca orașul viitorului să fie sustenabil, E.ON Energie România te invită să te înscrii la concursul online „Energie pentru viitor”, dedicat elevilor din întreaga țară din clasele a VIII-a până la a XII-a.
Competiția debutează pe 19 februarie și se încheie pe 15 martie, când vor fi anunțațicâștigătorii.
„Căutăm eleviingenioși,preocupați de mediul înconjurător și de folosirea sustenabilă și inteligentă a surselor de energie. Îi așteptăm să vină cu cele mai bune soluții, într-o formă atractivă, care să le pună în valoare nu doar imaginația și cunoștințele, ci și creativitatea și abilitățile de prezentare. Această competiție vine în continuarea proiectelor Grupului E.ON destinate promovăriisurselorregenerabile și reducerii amprentei de carbon”, spune Claudia Griech, Directorul General Adjunct al E.ON Energie România.
Criteriile de selecție și jurizare a ideilor și proiectelor ce vor fi înscrise în concurs sunt:
- Răspunsul la provocare – în ce măsură ideile/proiectele ajută la rezolvarea unor posibile probleme legate de alimentarea cu energie a orașelor în 2050.
- Calitatea și creativitatea soluției găsite – în ce măsură ideile/proiectele sunt inovatoare și dau dovadă de creativitate.
- Acuratețea informațiilor – în ce măsură elevii se folosesc de date sau analize relevante pentru a-și susține ideile/proiectele.
- Modul de prezentare a ideilor – în ce măsură elevii au reușit să demonstreze o comunicare clară și persuasivă a ideilor/proiectelor.
Juriul care va decide cei 15 câștigători ai concursului,premiați fiecare cu câte un laptop, va fi format din profesori, specialiști din cadrul E.ON, respectiv specialiști în domeniul comunicării și relațiilor publice.
Regulamentul concursului și formularul de înscriere se găsesc pe paginahttps://www.facebook.com/E.ONRomania/. Înscrierea se face în baza formularului de înscriere care va fi trimis odată cu ideile sau proiectele propuse la adresa de e-mail[email protected].