E.ON a susținut BookTruck, proiectul Asociației Zi de BINE dedicat iubitorilor de lectură din județul Cluj

Biblioteca mobilă, BookTruck, ce împrumută gratuit cărți în satele din județul Cluj, a strâns un fond de carte solid și este pregătită să-și înceapă călătoria. Aceasta a fost cauza lunii iulie susținută de Asociația Zi de BINE și realizată în parteneriat cu Asociația Culturală Cărțile pe Față.

BookTruck, condus și coordonat de Asociația Culturală Cărțile pe Față, este o dubă obișnuită, care a fost transformată într-o bibliotecă mobilă, ce va călători pe tot parcursul anului prin satele din județ și va invita la lectură copii și tineri. În cadrul bibliotecii, vor exista, însă, lecturi și activități pentru persoane de toate vârstele. Până la finalul anului, inițiatorii proiectului estimează că vor ajunge la cel puțin 500 de copii. 

În prima lună, BookTruck va vizita satele Vechea, Bonțida, Rediu și Mărișel, unde va poposi câte o săptămână în fiecare dintre acestea. Dorința și interesul mare pentru lectură în rândul comunităților sunt susținute și de numărul mare de cărți colectate până în prezent. Deși inițial estimările organizatorilor erau de 1.000 de cărți, obiectivul a fost deja depășit, biblioteca reușind să strângă peste 1.100 de exemplare. Fiecare persoană va putea împrumuta câte patru cărți pe lună, iar mai apoi le va returna într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.

Investiția în întregul proiect a fost de 35.000 de euro și a fost asigurată de partenerii strategici ai Asociației Zi de BINE: Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

„Am pornit această aventură frumoasă și provocatoare de a transforma o banală dubă într-o bibliotecă mobilă, având convingerea că lectura este o călătorie extraordinară către descoperire, cu un rol important în dezvoltarea și formarea personalității. Ne bucurăm că am reușit să aducem magia cărților mai aproape de oameni, mai ales în comunitățile unde accesul la cultură este de multe ori dificil”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Transformarea din dubă în bibliotecă mobilă a presupus un proces complex de proiectare, confecționare, montare și amenajare. Podeaua inițială, aflată în vehicul, a fost îndepărtată și înlocuită cu linoleum special. Totodată, a fost montată o instalație de curent electric, ce se conectează la 220V și permite alimentarea laptopului și a softului de bibliotecă.

În timpul iernii sau când vremea este rece, biblioteca beneficiază de încălzire interioară, dar și de iluminat cu led interior, pentru perioadele în care lumina naturală este mai puțină. Biblioteca mai dispune de rafturi special confecționate la interior, dar și de rafturi mobile, care se pot poziționa în exterior, pentru ca publicul să poată consulta titluri și în aer liber. La exterior, au fost montate două marchize, pentru ca cititorii să fie protejați de soare și de ploaie, putând citi relaxați pe cele patru fotolii pouf.

Designul exterior al bibliotecii a fost realizat cu sprijinul a doi dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România, clujenii Kero și Ocu. 

Pentru ca mixul de activități pe care biblioteca mobilă BookTruck le poate găzdui să fie cât mai complex, inițiatorii fac apel la voluntari pentru a dona jocuri pentru copii, dar și pentru a-și oferi timpul liber și a-l petrece alături de copii și tineri, prin diverse activități (citit povești, meditații la ore, jocuri, cărți în biblioteca vie, teatru de păpuși).

„Cred că nimic nu se compară cu satisfacția de a-ți vedea o idee devenită realitate.Misiunea noastră este să promovăm cititul în moduri ieșite din comun, pentru a demonstra că lectura îți dezvoltă creativitatea. Iar BookTruck este expresia vie că nimic nu este imposibil și că dragostea pentru carte este un proces care se cultivă.De aceea, ne bucurăm să facilităm copiilor și tinerilor accesul în acest univers infinit al lecturii”,a adăugat Victor Miron, Fondatorul Asociației Culturale Cărțile pe Față.

Cei care doresc să contribuie suplimentar pentru ca BookTruck să aibă un fond de carte și mai generos, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode prin care se poate susține această cauza pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

Partajează această știre

Lasă un răspuns