Dușmanul invizibil din produsele cosmetice. Despre PARABENI

În mod sigur ați auzit în repetate rânduri “produsele fără parabeni”. Dar ce sunt de fapt parabenii? De ce vrem să îi evităm?

Adevărul este că parabenii se regăsesc peste tot în jurul nostru: șampon, pastă de dinți, deodorante, produse pentru machiaj, crème și alte cosmetice, dar și în produse de origine alimentară.

Parabenii sunt un grup de compuși sintetici folosiți încă din anii ’50, pentru proprietățile lor de conservare și pentru că sunt ieftini. Deși testele făcute pe fiecare produs în parte susțin că parabenii sunt siguri pentru om, ceea ce îi îngrijorează pe cercetători este folosirea în același timp a mai multor produse care conțin acești conservanți artificiali.

Nu voi intra în detalii științifice, însă voi încerca să explic pe înțelesul tuturor. Acești parabeni se pare că mimează efectele estrogenului, ceea ce provoacă dezechilibre hormonale care pot duce la apariția cancerului la sân și la dezvoltarea altor tipuri de tumori.

Dacă veți căuta informații suplimentare pe acest subiect, veți găsi articole vechi, din 2012, 2013, care susțin că parabenii sunt siguri pentru uzul uman. Sfatul meu este ca, dacă doriți să știți mai multe despre acest subiect, să căutați articole de actualitate, preferabil în limba engleză.

De ce este nevoie de parabeni în produsele cosmetice? Pentru că producția s-a descentralizat iar acum ajungem să folosim preparate produse în fabrici, la scară largă. Aceste produse călătoresc poate sute, mii de kilometric până la consumatorul final. De aceea au nevoie de o soluție de conservare.

Încercați să evitați pe cât posibil produsele cu parabeni, în special produse pe care le folosițizilnic. Studii recente arată că tumorile care se dezvoltă în zona axilei conțin parabeni intacți, nealterați de metabolismul corpului uman.  De aceea primul astfel de produs pe care ar trebui să îl înlocuiți este deodorantul. O variantă de deodorant organică, fără parabeni este piatra de alaun care se găsește în magazinele naturiste.

Bun, acum să nu creăm o panică general și să vedem parabeni peste tot. Secretul unei vieți sănătoase a fost întotdeauna echilibrul. Încercați să vă informați mai mult cu privire la produselepe care le folosiți zilnic. Aceste eforturi de informare le veți face doar la început. După ce vei reuși să îți formezi o gamă personală de produse cât mai sigure, poți să fii liniștită.

Atunci când citiți etichetele produselor pe care le cumpărați, trebuie să fiți atenți la următorii compuși: methylparaben, ethylparaben, propylparaben, butylparabenșiisobutylparaben. Știm cu toții vorba aceea “mai bine să fim în siguranță decât să ne pară rău”. Multă sănătate!

Irina TÂLVESCU – Laboratoarele TACOMI

Partajează această știre

Lasă un răspuns