Este prăznuită la zece zile după Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi la 50 de zile de la Învierea Sa, fiind una dintre cele mai vechi sărbători creștine, împreună cu cea a Paștilor. În această zi, Duhul Sfânt s-a coborât asupra apostolilor, dându-le darurile necesare pentru propovăduirea Evangheliei. Anul acesta Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor o sărbătorim la data de 12 iunie.
Înainte de a Se Înălța la Cer
Mântuitorul Iisus le spusese Sfinților Apostoli: “Multe am să vă grăiesc vouă, dar acum nu puteți să le purtați; iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăța pe voi tot adevărul” (Ioan 16,12-13). Făgăduința aceasta s-a împlinit precum se spune în Fapte: “Iar sosind ziua Cincizecimii, erau toți Apostolii cu un cuget la un loc (adică într-o casă din Ierusalim).
În ziua de Rusalii
Făgăduința s-a împlinit, Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli, sub forma unor limbi de foc, şi le-a oferit acestora puteri nebănuite. ”Și fără veste s-a făcut sunet din cer, ca de un vânt ce vine cu vifor și a umplut casa unde ședeau Apostolii. Și li s-au arătat împărțite limbi ca de foc, și a șezut pe fiecare din ei. Și s-au umplut toți Apostolii de Duhul Sfânt, și au început a grăi în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi” (Fapte 2,1-5).
Cei 12 au început să vorbească în limbi străine, necunoscute până atunci. Iar pentru că unii dintre pelerini nu-și puteau explica acest lucru și erau neîncrezători, Sfântul Petru a luat cuvântul pentru a-i apăra pe apostoli de învinuiri, dar și pentru a vorbi mulțimilor de Hristos, scrie crestinortodox.ro. El le-a descoperit că se împlinise profeția lui Ioil: “Iar în zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). Apostolii au împărtășit astfel învăţăturile lui Iisus Hristos în întreaga lume, creştinând mii de păgâni.
Sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine
Duminica Rusaliilor marchează întemeierii Sfintei Biserici Creștine, prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume, ca să împuternicească pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia, scrie crestinortodox.ro. În urma predicii însuflețite a Sfântului Apostol Petru s-au convertit la creștinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu. Prin pogorârea Duhului Sfânt, Biserica devine o realitate iar a fi creştin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.
Tradițiile, obiceiurile și superstițiile de Rusalii
Sunt moștenite din timpuri străvechi, când strămoșii noștri obișnuiau să practice o seamă de ritualuri pentru stabilirea comuniunii cu natura sau divinitatea. Unele dintre ele, păstrate și astăzi, au rolul lor benefic în evoluția societății.
În sâmbăta Rusaliilor
Potrivit tradiției populare, în această zi se comemorează morții. Se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea de dincolo. Pentru ca trecerea lor să fie liniştită, oamenii săvârşeau ritualuri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor, împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni bogate.
În ziua de Rusalii
Creștinii duc la biserică, pentru sfințire, frunze de nuc sau de tei – simbol al limbilor de foc și semne ale coborârii Sfântului Duh. Crenguțele sfințite sunt împărțite credincioșilor, care le agaţă apoi la straşina caselor sau la icoane. Se spune că acestea te apără de cele rele şi capătă puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie. De asemenea, ramurile de tei sfințite la Rusalii sunt păstrate peste vară, pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii.
A doua zi de Rusalii
Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. În această zi, preoții împreună cu sătenii ies pe câmp unde se roagă și stropesc ogoarele cu apă sfințită, pentru a le păzi de furia naturii.
Superstiții de Rusalii
- În credinţa populară, Rusaliile întruchipează sufletele fetelor moarte de tinere ale lui Rusalim Împărat. Asemenea ielelor, ele dansează prin văzduh ori în locuri mai puţin umblate de pământeni, iar dacă le vede cineva dansul ori calcă în locul în care ele au jucat, acela îşi pierde minţile.
- De asemenea, se crede că, dacă în Noaptea de Rusalii se doarme sub cerul liber sau se privește într-o fântână, persoana care face acest lucru va cădea sub puterea Ielelor.
- Se spune că, cine lucrează de Rusalii, va fi pedepsit de Iele.
- Ca să scape de puterea Rusaliilor, oamenii obișnuiau să-și prindă la brâu sau să pună la ușa caselor fire de pelin sau usturoi.
Cornelia Holinschi