Duminică e Sărbătoarea Rusaliilor sau Cincizecimea

Este una din cele mai vechi sărbători creștine, care se prăznuiește la zece zile după Înălţarea lui Hristos şi la 50 de zile de la Învierea Sa. În această zi, Duhul Sfânt s-a coborât asupra apostolilor, dându-le darurile necesare pentru propovăduirea Evangheliei în toate limbile pământului.

Întemeierea Bisericii  Creştine

Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii Creştine, prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume,  ca să împuternicească pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate văzuta prin pogorârea Duhului Sfânt, iar a fi creştin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.

Rusaliile, Cincizecimea, Pogorârea Sfântului Duh

Marchează actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa,  în oameni. În ziua de Rusalii, Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, sub forma unor limbi de foc şi le-a oferit acestora puteri nebănuite. Sărbătoarea se numește și Cincizecimea întrucât este a cincizecea zi după Paști.  Cei 12 apostoli au început să vorbească în limbi străine, necunoscute până atunci. Astfel, au putut să împărtăşească învăţăturile lui Iisus Hristos în întreaga lume, creştinând mii de păgâni. Și pentru că prin Duhul Sfânt ne împărtășim în Hristos, în Biserica Ortodoxă slujbe încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. Prin pogorârea Duhului Sfânt, Biserica devine o realitate  iar a fi creştin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Moșii de vară

În ajunul Rusaliilor se comemorează morții. Se credea că sufletele morţilor (moșilor), după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea de dincolo. Pentru ca trecerea lor să fie liniştită, oamenii săvârşeau ritualuri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor, împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni bogate.

În ziua de Rusalii

Se duc la biserici, pentru sfințire, ramuri de tei și nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.  Crenguțele se agaţă apoi la straşina caselor sau la icoane. Se crede că acestea capătă puteri miraculoase și apără de rele. Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară, pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor.

A doua zi de Rusalii

Preoţii, împreună cu toți credincioșii vor ieși în câmp, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, existând credința că astfel nu va mai bate grindina. Se crede că cei care nu ţin sărbătoarea de Rusalii, vor fi pedepsiţi de  Rusalii.

Superstiții de Rusalii

  • Se spune că, în ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii”.
  • Tot în această zi, nu se intră în vie, păduri sau fântâni, pentru că acolo pot fi spiritele rele.
  • Începând de la Rusalii, timp de nouă săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.
  • În popor se spune că Rusaliile (Ielele) sunt fiicele lui Rusalim Împărat, o personificare a cetăţii Ierusalim. Rusaliile stau pe pământ vreme de o lună și nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.
  • Există credința că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează. Dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

http://www.crestinortodox.ro

http://www.obiceiuri-populare.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns