Mulțumim colegilor din cadrul D.S.P. Hunedoara care s-au ocupat de realizarea proiectului, autoritățilorjudețene: Instituția Prefectului, Inspectoratul ȘcolarJudețean Hunedoara,primăriilororașelor Deva, Hunedoara și Petrosani și colaboratorilor: Casa de Cultura ”Drăgan Muntean”, Spitalului Municipal ”Dr.Al.Simionescu” Hunedoara, Colegiului Economic ”Hermes” Petroșani.
Mulțumim medicilor ginecologi și oncologi care s-au alăturat proiectului:
- dr.Rugea Tiberiu –medic șef secție Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva
- dr.Betea Răzvan – medic ginecolog, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva
- dr.Mitranovici Melinda – medic șef secție ginecologie, din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Al.Simionescu” Hunedoara
- dr.Florea Alina – medic oncolog, din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Al.Simionescu” Hunedoara
- dr.Muntean Sorin – medic șef secție ginecologie, din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani
- dr.Mununar Mariana – medic oncolog, din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani
Programul de vaccinare anti-HPV se desfășoarăîn județul Hunedoara prin medicii de familie care primesc cererile de la părinții adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani. Vaccinul este asigurat de către Ministerul Sănătății, există în depozitul D.S.P. Hunedoara și orice medic de familie, care are solicitări din partea părinților,primește cu celeritate dozele solicitate.
Cancerul de col uterin este un cancer care poate fi prevenit prin vaccinarea adolescentelor și asigurarea testării Babeș-Papanicolau pentru persoanele de sex feminin peste 18 ani. În România, testarea Babeș-Papanicolau se realizează atât prin Programul Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, cât și prin Casa de Asigurări de Sănătate, în urma controlului la medicului specialist ginecolog.
Nu în ultimul rând, mulțumim părinților adolescentelor care, în urma campaniei Direcției de Sănătate Publică, au conștientizat importanța vaccinării pentru sănătatea copiilor lor și au solicitat medicului de familie vaccinul anti-HPV.