Drumuri județene cu probleme. Primăria Șoimuș trebuie să respecte contractul de administrare!

În urma solicitărilor primite din partea cetățenilor, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus o analiză a stării drumurilor județene aflate în administrarea temporară a Unității Administrativ Teritoriale Șoimuș.

Astfel, vizitele de lucru în teren efectuate în ultimele zile, au scos în evidență faptul că, pe anumite tronsoane, drumurile sunt aproape impracticabile sau pun în pericol siguranța traficului rutier. Concret, carosabilul nu corespunde normelor în vigoare fiind afectat de execuția unor lucrări edilitare, respectiv nu sunt întreținute corespunzător contractului de administrare încheiat.

În aceste condiții, Consiliul Județean Hunedoara a solicitat în scris Primăriei Comunei Șoimuș să execute lucrări de întreținere periodică pentru menținerea stării de viabilitate a sectorului de drum județean DJ 706A de la km 18+782 – km 22+500 și a sectorului de drum județean DJ 761A de la km 0+010 – km 5+800, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

De asemenea, având în vedere că Primăria Comunei Șoimuș este beneficiarul investiției „Rețea de canalizare în localitățile Bălata, Bejan, Boholt, Chișcădaga, Păuliș”, Consiliul Județean Hunedoara a solicitat administrației locale să notifice constructorul ce execută aceste lucrări cu privire la aducerea la starea inițială de viabilitate a sectoarelor de drum afectate.

Subliniem că aducerea la starea inițială de viabilitate a sectoarelor de drum afectate este o obligație prevăzută în contractele de lucrări încheiate între operatori și beneficiari.

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara mulțumește reprezentanților acelor unități administrativ teritoriale care au înțeles și respectat spiritul și litera contractelor de administrare, luând măsuri pentru aducerea drumurilor județene la starea inițială anterior demarării diferitelor proiecte edilitare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns