Personaj legendar, Dragobetele este sărbătorit în fiecare an la data de 24 februarie. În tradiția românească, Dragobetele era perceput ca zeu al iubirii, a cărui cinstire marca simbolic și începutul primăverii, când natura se trezește la viață, iar odată cu ea renaște și dragostea.

Numele sărbătorii

Potrivit credinței populare, numele sărbătorii vine de la Dragomir, fiul Babei Dochia, un bărbat chipeș, năvalnic și iubăreț, care influența în bine viața celor din jur. Despre el se credea că oficia în cer, la început de primăvară, nunta păsărilor și a animalelor. De aceea, se mai numea și ”Cap de primăvară”, ”Năvalnicul” sau ”Logodnicul păsărilor”. Și cum Dragobetele era perceput și ca un zeu al bunei dispoziții, fetele și băieții îndrăgostiți se întâlneau, pe 24 februarie, pentru ca povestea lor de dragoste să țină tot anul, precum a necuvântătoarelor, scrie historia.ro. De multe ori, din această zi se înfiripau și viitoarele căsătorii. Dar cum iubirea nu are granițe, Dragobetele românilor are corespondent și în alte culturi, la greci numindu-se Eros, iar la romani Cupidon.

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Dragobete

Sărbătoare cu origini străvechi, Dragobetele anunță sfârșitul iernii, reînvierea naturii dar și apropierea Postului Sfânt al Paștelui. De aici se nasc și o serie credințe populare, specifice poporului nostru. Astfel că:

• În tradiția populară se spune că cei care sărbătoresc Dragobetele vor fi feriți de boli, Dragobetele ajutându-i să aibă un an îmbelșugat. De aceea, în dimineața sărbătorii, tinerii îmbrăcați în straie de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii și porneau prin păduri și lunci în căutarea ghioceilor sau a altor plante miraculoase. La întoarcere, fiecare flăcău își alegea câte o fată care-i era dragă, alergând după ea. Dacă fetei îi plăcea băiatul, se lăsa prinsă, apoi cei doi se sărutau în văzul tuturor, pecetluindu-se relația. De aici a luat naștere și zicala ”Dragobetele sărută fetele”, scrie traditiișiobiceiuripopulare.ro.
• Plantele pe care fetele le strângeau în această zi din pădure erau păstrate la icoane, fiind folosite apoi pentru diverse ritualuri de dragoste.
• În ajunul sărbătorii, fetele care doreau să-și afle ursitul își puneau busuioc sub pernă, în speranța că Dragobetele le va ajuta.
• În după-amiaza sărbătorii, aveau loc petreceri, unde lumea dansa și cânta. Iar despre tinerii care nu participau la petreceri se spunea că nu-și vor găsi perechea tot anul.
• Se credea că de Dragobete nu e bine să plângi, pentru că exista riscul ca supărarea să țină tot anul, iar fericirea să vină abia de Dragobetele următor.
• În această zi, femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, ca să fie drăgăstoase. De asemenea, aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete.
• Există zone în care, în ziua sărbătorii, fetele strâng apă din zăpada netopită sau de pe florile de fragi, crezându-se că o astfel de apă le face mai frumoase.
• Și cum sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur, oameni o respectau, întrucât exista credința că Dragobetele îi va ajuta să aibă un an plin de belșug.

***

În zilele noastre, sărbătoarea Dragobetelui este umbrită  de alta, mai modernă, „Valentine’s Day”, care ”dă bine”.

Dar cum Dragobetele face parte din credința și sufletul poporului român, care și-a păstrat și își va păstra tradițiile, va rămâne peste veacuri, indiferent de vicisitudinile vremurilor

Cornelia Holinschi