Relaxarea restricțiilor impuse prin starea de urgență trebuie făcută cu respectarea anumitor condiții, spune președintele Societății Române de Microbiologie.
Invitat al emisiunii “Piața Victoriei”, la Europa FM, medicul Alexandru Rafila a admis că populația ar trebui să aibă acces, din nou , la anumite servicii, precum cele stomatologice.
Măsurile de siguranță trebuie să fie unele sporite: “Cred că atenția trebuie concentrată spre decontaminarea ulterioară a cabinetului stomatologic, astfel încât o altă persoană care vine în cabinet să nu fie în niciun fel la risc“.
Medicul Alexandru Rafila este de părere, totodată, că frizeriile și saloanele de înfrumusețare ar trebui reredeschise. La fel, și magazine cu anumite produse, altele decât cele alimentare și farmaceutice: “Cred că serviciile acestea, de frizerie, de coafură, trebuie și ele să reintre într-o funcționare cât de cât normală, să existe acces la ele. Eu mă uit doar la copii, care nu mai sunt tunși de câteva luni. E adevărat, unii dintre ei nici nu mai au hăinuțe potrivite, pentru că în decurs de două luni au crescut, chiar s-au mai îngrășat, datorită lipsei de activitate fizică“.
În ce privește restaurantele din incinta mall-urilor sau sălile de cinematograf, care sunt de obicei foarte aglomerate, redeschiderea acestora poate să mai aștepte, consideră medicul Alexandru Rafila./www.europafm