Medicul primar pneumolog Ionel Circo şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al municipiului Brad. Cunoscut pentru performanţele sale în ceea ce priveşte administrarea Sanatoriului TBC Brad, dr. Circo are în plan să folosească în beneficiul comunităţii locale experienţa pe care a acumulat-o în peste 20 de ani de activitate.
Servicii publice de calitate şi noi locuri de muncă sunt doar două dintre obiectivele pe care şi le propune dr. Ionel Circo dacă va ajunge primar.
– Dle doctor, de ce aţi ales să candidaţi la funcţia de primar al municipiului Brad?
– De ce candidez? Pentru că îmi pasă! Scopul meu este de a aduce Primăria municipiului Brad mai aproape de cetățenii săi și de a îmbunătăți activitățile de comunicare între această instituție și brădeni.
Pregătirea mea profesională și experiența administrativă de peste 20 de ani în domeniul sanitar îmi dau încredere că pot gestiona activitățile municipiului Brad. Datorită profesiei mele, m-am aflat mereu în slujba oamenilor, ajungând, în timp, să le cunosc nevoile, necesitățile și problemele.
Din punct de vedere al experienței administrative, dovadă stă Sanatoriul Brad care, la un moment dat, avea un viitor incert, existând riscul desființării lui. În câțiva ani, însă, prin eforturi foarte mari, am reușit mai multe transformări benefice acestei unități sanitare, benefice în primul rând pentru comunitatea brădeană. Prin efortul unei echipe admirabile am reușit acreditarea unității. Suntem o echipă de oameni determinați și serioși, o echipă pentru Consiliul Local al municipiului Brad, hotărâți să facem din acest oraș un „acasă” și pentru tinerii care încearcă să-și creeze un viitor stabil aici.
– Care sunt principalele obiective pe care vi le propuneţi_
– Eu și echipa noastră de consilieri, sprijiniți de comunitatea brădeană implicată în relații sociale și economice, dorim să redam Bradului strălucirea de altădată și sa-l repunem, ca oraș, în locul pe care îl merită în context județean, național. Dar această transformare impune tranșant o schimbare. Fără această schimbare, orașul Brad va rămâne mereu un oraș ce se va impune doar printr-un Muzeu al Aurului, un oraș din care tinerii vor continua să plece.
Doresc să stopez declinul economic și social, degradarea calității vieții în municipiul Brad. Bradul încă se confruntă cu consecințele negative ale închiderii minelor de la Barza și Țebea, declinul demografic, un fond locativ de tip comunist degradat, cu o calitate a vieții scăzută. Blocurile nu au cunoscut renovări substanțiale de la darea în folosință, exemplu Cartierul Micro I.
– Priorităţi în domeniul administrativ?
Modernizarea infrastructurii urbane, stradală și iluminatul public, având în vedere zonele periferice ale municipiului.
Voi valorifica bunele practici administrative naționale și europene, adaptate specificului local pe care îl cunosc foarte bine.
Voi elimina factorii care blochează inițiativele cu impact pozitiv asupra dezvoltării municipiului și voi elibera hotărâri care să faciliteze procesul de modernizare urbană, permițând accesul cetățenilor la luarea deciziilor administrative, voi aduce proiecte și programe care să vizeze îmbunătățirea circulației carosabile și pietonale.
Reabilitare de străzi și trotuare: există peste 20 de străzi care așteaptă să fie reabilitate și asfaltate. Am în vedere nu doar elaborarea de proiecte, ci și identificarea surselor de finanțare, cu precădere fonduri europene. Brădenii au nevoie de servicii publice de calitate, învățământ, sănătate etc.
Voi sprijini procesul de dotare al spitalului municipal Brad și voi acorda consultanță pentru următorul proces de acreditare. Serviciile medicale oferite de către spital trebuie să fie de cea mai bună calitate în concordanță cu nevoile populației, ținând cont de structură demografică.
– Bradul suferă din lipsa locurilor de muncă. Cum vă gândiţi să soluţionaţi această problemă?
Reabilitarea fostului sediu al minei Țebea și crearea unui parc industrial care să genereze locuri de muncă, în relație cu specificul local și în funcție de resursele umane și financiare disponibile.
Conversia clădirilor ar fi un demers pentru recuperarea acelor spații părăsite și transformarea lor în centre de interes pentru municipiul Brad.
Crescând în zonă și profesând apoi tot în Brad, cunosc problemele acestui oraș, dar mai ales cunosc brădenii de care m-am simțit mereu alături și în slujba cărora mi-am pus cei 35 de ani de carieră profesională, considerând că aici fiindu-mi rădăcinile, aici trebuie să performez pentru a schimba, în bine, fața municipiului Brad.
Ionel CIRCO – scurtă biografie
• Născut în comuna Crișcior, județul Hunedoara.
• Școala generală din orașul Brad – Liceul „AVRAM IANCU”- Brad
• Urmează Facultatea de Medicină, la IMF Cluj-Napoca, secția Medicină Generală.
• La absolvire, în anul 1977, este repartizat medic de medicină generală, la Dispensarul medical Crișcior, județul Hunedoara, până în anul 1982, când este admis, prin concurs, ca medic secundar la Institutul „Marius Nasta” din București, devenind medic specialist în boli pulmonare, în 1985. Este încadrat ca medic primar, în anul 1992, în aceeași unitate sanitară.
• A ocupat funcția de director, director general și manager la Sanatoriul Brad, în perioada 1990-2016. A obținut competența în „Managementul serviciilor medicale” prin cursuri de specialitate urmate la Universitatea „Vasile Blaga” Sibiu și Universitatea de Medicină Cluj-Napoca. A participat la mai multe cursuri de formare profesională în țară și străinătate (Barcelona, Viena, Paris, Florența).