Dosar penal în cazul copilului înecat în piscina din Straja

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul copilului de trei ani şi jumătate care a decedat, marţi, după ce a fost găsit inconştient în piscina interioară a unei pensiuni din staţiunea Straja.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că minorul era însoţit de părinţii săi, care se aflau la piscina situată în interiorul unei unităţi de cazare din staţiunea Straja şi a rămas nesupravegheat pentru o perioadă scurtă de timp, ulterior fiind găsit de către părinţi în stare de inconştienţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă ulterior a intrat din nou în stop cardio-respirator şi a decedat la spital.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns