Dorin Ioan Mocan – Președinte interimar la PSD Simeria !

Printr-o decizie recentă a Conducerii Organizației Județene Hunedoara a PSD, Dorin Ioan Mocan a fost numit președinte interimar al organizației Simeria a PSD.
Decizia de schimbare a președintelui Iulius Bedea a fost luată în urma pierderilor alegerilor locale din 9 iunie.
Noul președinte al PSD Simeria- fost candidat independent la funcția de primar al orașului şi clasat pe locul 3 la alegerile locale. Are experiență în mediul privat și administrativ, fiind consi­derată persoana cea mai potrivită pentru reorganizarea și dinamizarea orga­nizației locale a PSD Simeria.
Contactat pentru a-și exprima căteva gânduri față de noua responsabilitate poli­tică, Dorin Ioan Mocan ne-a precizat printre altele: ”Sunt onorat pentru faptul că PSD Hunedoara, prin intermediul președintelui Laurențiu Nistor, mi-a acordat o reală încredere pentru a fi un liant în reorganizarea întregii acti­vități politice din UAT Simeria. Doresc să construim o echipă pentru oameni, să punem bazele unei admi­nistrații performante, în așa fel, încât comunitatea sime­riană să beneficieze de sprijinul oamenilor dedicați locului, iar orașul să rede­vină un reper important în activitatea economică, so­cială și administrativă a județului întrucât benefi­ciază de o poziție strategică în inima județului Hunedoara. Fac un apel la toți cetățenii care doresc un oraș prosper și model să se alăture echipei noastre” a mai precizat noul președinte al PSD Simeria.

Partajează această știre

Lasă un răspuns