Dialog cu medicul urolog VĂCARIU Andrei Alexandru, Spitalul Județean de Urgență Deva.
– Cum se face că sunteți medic urolog aici, la Deva?
– Dorința mea era să rămân într-un centru universitar. Știind însă câte compromisuri trebuie făcute în acest sens, am hotărât să renunț. Am aflat de existența unui post de urolog la Deva. Nu am stat pe gânduri, mai ales că iubesc zona Ardealului și asta în condițiile în care pentru mine medicina nu este numai o meserie, ci și o misiune. Și am zis că misiunea mea o pot fructifica și în orașul reședință al județului Hunedoara.
– Cât despre integrarea în colectivul de urologi de aici, ce ne puteți zice?
– M-am integrat foarte bine, mai ales că șeful secției, dr. Emil MITRANOVICI este un bun profesionist, apreciat colaborator cu echipa de medici din subordine. Deși sunt tânăr, nu mi-a fost greu să mă acomodez cu activitatea din această secție și să mă înțeleg bine cu întregul colectiv de aici. Apreciez înțeleciunea și experiența colegilor Ion Rădulescu și Isaia Dăian, cu toții având la „timonă” maturitatea și experiența șefului de secție. Personal încerc să aduc prospețimea și curajul aferent tinereții. Îmi place să tratez pacienții cu tragere de inimă, cu hotărârea de a nu mă mulțumi succesul obținut și care desigur mă face mai „oțelit”, mai sigur pe mine. Sunt o fire hotărâtă, perseverentă. Doresc să ofer mereu sentimentul de utilitate, de încredere și profesionalism. Am un ideal statornic în munca de urolog, pe fondul în care fac parte dintr-o echipă de medici competentă și profesionistă.
– Sunteți tânăr, pe cine aveți model în activitatea profesională și pe care încercați să-l urmați?
– Toți mentorii mei sunt modele demne de urmat, dar cel mai apropiat de sufletul meu, un adevărat om și medic, a rămas dr. PORAV Daniel. Oricum, pe parcursul activității mele, doresc să mi se vadă personalitatea, și de ce nu, viziunea proprie.
– Aveți frică de cineva?
– Da, de Dumnezeu, în care cred și îi cer ajutorul, deși judecătorul meu este și pacientul.
– Privind studiul individual, de cercetare în domeniul urologic, ne puteți spune ceva?
– Da, sunt multe de studiat, însă eu mă axez pe patologia adenomului de prostată și repercursiunile acestuia asupra funcției sexuale a bărbaților.
– Ce gânduri „vă macină” la această oră?
– Nevoia unei reforme în domeniul sănătății, instabilitatea sistemului medical. Personal încerc să cred în onestitatea și buna credință a medicului, să fiu deschis în relația cu pacienții, să mă apropii de ei, să-mi dozez eforturile și să-mi reglez „tirul” profesionalismului, să fiu convingător în stabilirea diagnosticului.
– În finalul dialogului nostru, punctați-ne cel mai fericit moment din activitatea D-vs. profesională?
– Nu există o rețetă a succesului. Un succes obții atunci când dovedești seriozitate, ambiție și profesionalism. Eu sunt concentrat pe propria mea specialitate, iar momentele fericite sunt atunci când pacientul tratat și vindecat pleacă acasă liniștit, fericit și mulțumit de serviciile mele profesionale.
Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș