“DORESC SĂ FIU ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII CU TOATĂ PRICEPEREA ȘI TALENTUL MEU”

Dialog cu Cristian FODOR, director general al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” – Deva.

– Ce v-a determinat să deveniți director general?

– Datorită preocupărilor mele artistice care m-au adus frecvent în calitate de colaborator cu instituțiile de cultură, am avut posibilitatea de a vedea situații diverse… am învățat din toate că se poate ajunge la performanță. Cred că am calitățile necesare unui director și permanent am în vedere dezvoltarea personală, dorind să fiu cât mai bun posibil în ceea ce fac. Încerc permanent să creez armonie, să ofer un mediu plăcut, să acord atenție sarcinilor personale și ale celorlalți angajați ai instituției, pentru ca împreună să realizăm tot ceea ce presupun acțiunile noastre. Prin metoda mea de lucru, caut să dau importanță fiecărui angajat, acesta implicându-se cu toată priceperea sa în toate acțiunile. O instituție de cultură trebuie să răspundă comunității prin produse culturale diverse, în scopul creșterii gradului de acces și prin participarea cetățenilor la viața culturală.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră funcția de director general?

– Pentru mine, faptul că mă aflu în fruntea unei instituții de cultură, înseamnă să fiu în slujba comunității cu toată priceperea și talentul meu, înseamnă să ajut la conservarea, protejarea, transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial. Mă preocupă, de asemenea, educația permanentă și formarea continuă de interes comunitar în afara sistemelor de educație. Până la urmă, pentru mine, funcția de director general implică seriozitate, disciplină, foarte multă responsabilitate și multă dăruire sufletească.

– Cum ați debutat în această nouă activitate?

– Dacă ar fi să vorbesc despre debutul meu ca director, aceasta s-a întâmplat în anul 2013 când s-au pus bazele Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” al județului Hunedoara, instituție ce am condus-o până la finele anului 2016.

Începând din luna martie a anului 2018 conduc Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o instituție de prestigiu din județul nostru, dorind să o aducem la standardele pe care le merită. Eu cred în vorba înțeleaptă din popor că „Omul sfințește locul”.

Am început prin a crea condiții mai bune de lucru colectivului Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, prin renovarea tuturor birourilor, precum și dotarea lor cu mobilier și echipament electronic nou. Am făcut toate acestea treptat cu un buget așa cum a fost alocat și în trecut, înainte ca eu să ajung în această funcție, urmând ca în anul în curs să îmbunătățim și alte spații destinate artiștilor care ne calcă pragul. Am în vedere permanent îmbunătățirea și sporirea în calitate a activităților noastre și implementarea pe viitor de noi proiecte, care să ne aducă beneficii materiale și spirituale.

– Care vă este agenda de lucru a perioadei?

– Agenda mea de lucru este plină de evenimente, idei și proiecte frumoase și fructuoase. În viitorul apropiat, suntem implicați în organizarea spectacolului de 1 Mai, care va avea loc în pădurea Bejan din Deva, eveniment care a devenit tradiție și este așteptat de întreaga comunitate. Dorim să facem și în acest an un spectacol de calitate cu invitați care să mulțumească toate categoriile de public. Pregătim Festivalul Internațional de Umor „Liviu Oros”, care va avea loc în luna mai, precum și evenimentul ce marchează 750 de ani de atestare documentară a Devei, acesta desfășurându-se pe durata a trei zile: 31 mai – 1 și 2 iunie 2019.

– Punctați câteva activități ale Centrului Cultural „Drăgan Muntean”!

– Din punct de vedere al continuității și calității prestației artistice, sunt de remarcat Ansamblul Folcloric „Silvana”, Trupa de teatru „Pro Scenium”, Cercul de dans modern pentru copii și Grupul folcloric „Florile dorului”. Între evenimentele care au rezistat timpului și au o longevitate deosebită se numără Festivalul Internațional de Umor „Liviu Oros”, Festivalul Național de Muzică Pop „Stelele Cetății”, Festivalul-concurs de interpretare muzică pop pentru copii și tineret „Steluțele Cetății” și care începând cu anul 2013 se desfășoară sub denumirea „Deva Music Star”, Zilele Devei, Ziua Recoltei, 1 Decembrie – Ziua Națională a României, Târgul de iarnă, Concertul tradițional de colinde, Revelion în aer liber etc.

Pe lângă investițiile și reparațiile mai mici pe care ni le permitem din bugetul instituției suntem implicați, alături de Primăria Minicipiului Deva într-un proiect de anvergură ce urmează să fie depus zilele acestea la Compania Națională de Investiții, care vizează reabilitarea și modernizarea majoră a instituției.

– Gânduri de viitor!

– Cum spuneam și mai sus, preocuparea mea de bază ca director este creșterea calității produselor noastre culturale, grija pentru tot ce avem și putem dezvolta și desigur, implementarea de noi proiecte care pot deveni „brand” pentru instituția noastră. Până la urmă, scopul principal este promovarea valorilor culturale românești.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns