Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, a întâmpinat în acest an sărbătoarea primăverii și a dragostei printr-un eveniment cultural-literar intitulat „Dor și drag de Dragobete”.
Veche de secole, sărbătoare dragă românilor, transmisă peste generații, Dragobetele, numit și Cap de primăvară, este simbolul speranței, al renașterii naturii și al iubirii. Bogată în semnificații și simboluri, sărbătoarea de Dragobete face parte din patrimoniul spiritual al poporului român, din tezaurul de tradiții și obiceiuri care nu-și pierd prospețimea odată cu trecerea timpului pentru că sunt preluate și transmise din generație în generație.
Mai presus de orice, Dragobetele semnifică iubirea, acest sentiment primordial care, așa cum știm de la Dante, „pune în mișcare soarele și astrele”. Este acel sentiment de „dor și drag” care i-a cuprins, îi cuprinde și îi va cuprinde pe toți atât timp cât va exista această lume. Tezaurul spiritual românesc, cântecele noastre și versurile creatorilor anonimi și ale marilor noștri poeți, toate cuprind ca într-o ladă de zestre creații dedicate dragostei.
Dragobetele l-am sărbătorit în ziua de 23 februarie în foaierul Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani unde și-au dat întâlnire scriitori și artiști care au dorit să fie prezenți cu slova și cu cântul la această sărbătoare românească. Așa cum se întâmplă la majoritatea activităților noastre culturale, și de această dată am fost onorați de prezența reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara: Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, și Doinița Maria Bălănesc, consilier județean.
„La atingerea iubirii toți devenim poeți” a spus filozoful grec Platon și acesta este un adevăr pe care l-au simțit mulți când au fost tineri. Dar poeții au, desigur, o inimă mult mai sensibilă, un suflet profund, au harul și priceperea de a transpune în versuri trăirile născute din dragoste.
Binecunoscutele și apreciatele scriitoare Paulina Popa și Elisabeta Bogățan au moderat prima parte a evenimentului în care scriitorii și poeții hunedoreni au rostit versuri de dragoste din propria lor creație.
Ne-au împărtășit din opera lor poetică Camelia Ardelean, Ioan Dan Bălan, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Mariana Chicioi, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Nicolae Crepcia, Ladislau Daradici, Dumitru Hurubă, Florentina Mitrică, Dorel Neamțu, Dan Orghici, Elena Petruț, Carmen Pinte, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Miron Simedrea, Petronela Vali Slavu, Victoria Stoian, Dumitru Tâlvescu, Adriana Tomoni, Tiberiu Vințan.
A fost o reală bucurie să vedem această întâlnire de suflet dintre scriitorii noștri, toți prieteni ai Bibliotecii Județene, promotori ai culturii, gata oricând să vină alături de noi la acțiunile culturale organizate în beneficiul comunităților locale. Un nucleu de scriitori hunedoreni uniți, animați de dorința de a fi cât mai des în mijlocul iubitorilor de literatură, a fost întotdeauna unul dintre dezideratele Bibliotecii Județene, iar astăzi, când îl vedem înfăptuit, ne încearcă un binemeritat sentiment de satisfacție.
În continuare, actorii Corina Vişinescu și Daniel Cergă de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani au recitat poeziile „Iubeşte-mi mâinile” de Elena Farago, „Fata şi zmeul” de Radu Stanca și, respectiv, „Ploaie în luna lui marte” de Nichita Stănescu, poezii îndrăgite și devenite clasice în lirica românească contemporană.
A urmat o suită de piese muzicale de dragoste în interpretarea Coralei Sargeția din Deva, sub bagheta dirijoarei Mihaela Popa, ansamblu binecunoscut și îndrăgit, cu un repertoriu vast, interpretat cu foarte mult talent și dăruire.
Întreaga noastră manifestare a avut drept „decor” un număr de 20 de panouri, pe fiecare dintre ele fiind o poezie de dragoste din creația celor mai îndrăgiți poeți români. Iubitorii de poezie au putut astfel să citească, să recitească poeziile: „Gândind la tine” și „Iubind în taină” de Mihai Eminescu, „Cântec” de George Topârceanu, „Celei care minte” de Ion Minulescu, „Despărțire” de Elena Farago, „Catrenele dragostei”, „Prezența ta” și „Psalm dragostei” de Lucian Blaga, „Eu te-am rupt pe tine din aer”, „Altă matematică” și „Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu, „Curajul îndrăgostit” și „Dragostea” de Nicolae Labiș, „Când cel iubit”, „Dragostea mea” și „Dragostea” de Magda Isanos, „Postfață la o iubire sfârșită” și „Sonetele iubirii împlinite” de Nina Cassian, „Cuplu” și „De dragoste” de Ana Blandiana, „El și ea” de Alexandru Andrieș și „Să ne iubim, chera mu” de Mircea Cărtărescu.
Împreună, deci, cu minunații noștri scriitori și artiști am marcat așa cum se cuvine acest frumos simbol al primăverii, al renașterii și al iubirii care este Dragobetele nostru. Este o sărbătoare pe care ar trebui s-o purtăm în suflet înaintea oricărei alte sărbători venite de pe alte meleaguri. Cel mai mult, însă, ne-a bucurat faptul că Dragobetele ne-a adus pe toți laolaltă, ne-a apropiat și ne-a făcut mai trainică prietenia.
Ne-am bucurat și pentru că am întâmpinat primăvara cu inimile curate, pline de bucurie și speranță, ne-am bucurat că avem această minunată sărbătoare a iubirii care nu și-a pierdut prospețimea în atâtea veacuri care au trecut peste ea. Ne-am dorit unii altora să ne întâlnim încă mulți ani de aici încolo de Dragobete și să fim la fel de buni prieteni.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara