Dolores Dongea: “Viața mea curge între pasiuni și profesii”

Dialog cu Dolores DONGEA, solistă de muzică populară – câștigătoare, cu ani în urmă, a locului I la Festivalul Național „Floare mândră de Cinciș” desfășurat în localitatea Cinciș-Cerna.

– Pentru cei care nu vă cunosc, punctați-ne câteva date biografice.

– Dansul și cântecul popular, psihologia și televiziunea. Între aceste pasiuni și profesii viața mea curge.

De la dansul popular am trecut la cântec, urmând Școala de Arte. Am participat la numeroase concursuri și festivaluri de folclor, iar mai apoi am intrat în studio pentru înregistări. Fără să las deoparte pasiunea pentru dans, mai târziu m-am specializat ca instructor și coregraf, iar de mai bine de 6 ani mă ocup de formația de dansuri a „Ansamblului Pusta Banatului” care are în componență peste 80 de membri, ansamblul susținut de Casa de Cultură din Timișoara.

Sunt licențiată în psihologie la Universitatea de Vest din Timișoara, având Formare în Psihoterapie de Familie și de Cuplu, absolventă a Programului de Masterat Management și supervizare în bunăstarea copilului și a familiei, angajată la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Totodată, sunt pasionată de televiziune, astfel că, de mai bine de 10 ani realizez și moderez o emisiune de folclor la un post local, ca ulterior să se adauge în grila televiziunii și implicit în agenda mea și una de psihologie.

– Ce înseamnă a fi cântăreț de muzică populară?

– A fi cântăreț de muzică populară înseamnă a strânge în jurul tău oameni, a-i bucura, a-i alina. Aceasta este misiunea interpretului, iar modul în care reușeste să facă acest lucru ține de măiestria fiecăruia, de unicitatea vocii, al costumului, al repertorului, al personalității, al actului artistic în sine.

– De unde dragostea pentru cântecul popular și ce când?

– Dragostea pentru cântecul popular a apărut ca o extensie la dragostea față de dansul popular. În jurul vârstei de 7 ani am început să activez în cadrul unui ansamblu de cântece și dansuri populare din inima Banatului, Timișoara, la propriul îndemn. Atunci a apărut prima dorință și apropiere față de muzica populară, în fapt. Înconjurată fiind de artiști, de la instructori, coregrafi, soliști instrumentiști și vocali și până la dirijori, aceștia te inspiră în timp. Ba chiar în ceea ce mă privește, au avut rolul de a contribui la descoperirea de calități și abilități, iar pentru asta le mulțumesc.

– Când și unde ați debutat ca și cântăreață de muzică populară?

– Trebuie să vă dezvălui și să îmi exprim recunoștința și fericirea față de momentul debutului meu. A fost o reală onoare pentru mine ca acesta să aibă loc la TVR 2, în cadrul unei emisiuni de folclor, moderate de doamna Niculina Merceanu. Aveam 11 ani. A fost un moment fascinant, privit prin ochii mei de copil de atunci, dar și cu ochiul de adult, de acum.

– Ce a însemnat pentru dumneavoastră Festivalul de muzică populară „Floare mândră de Cinciș” și care a fost amprenta acestuia pe formarea dvs. ca și solistă?

– O experiență care te face să vrei să fii mai bun. Competiția mă atrage și astăzi, consider că, în acest fel evoluăm, învățăm. Situații noi, persoane noi, generații, cântece, stiluri diferite, o da… câtă diversitate și cât teren nou pe care să te poți dezvolta și autoperfecționa, atât personal cât și cultural-artistic. Trebuie să ne educăm în așa fel încât să putem extrage din orice experiență, punctele forte și cele slabe. Să tragem concluzii și să trasăm noi direcții de acțiune. Festivalul „Floare mândră de Cinciș” m-a învățat să fac lucrul ăsta. Aparițiile mele scenice au continuat să se îmbunătățească, să fie apreciate și valorizate, la fel cum s-a întâmplat și la Cinciș.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră spectatorul, iubitorul de cântec popular?

– Totul. El este oglinda noastră.

– Care a fost cea mai semnificativă satisfacție în calitate de interpretă a cântecului popular?

– Sunt multe. Probabil că cele în care simți și vezi că ești apreciat și admirat de către public, așa cum spuneam, el este oglinda. Iar dacă te uiți în ea și îți place ceea ce vezi, e firesc…ești împlinit!

– Ați avut și neîmpliniri?

– Nu. Așa cum vă spuneam, experiențele mai puțin pozitive au reprezentat noi contexte de a privi totul dintr-o altă perspectivă, de a face ceva diferit în scopul de a obține rezultatele mult așteptate.

– Aveți pe „agenda de lucru” și preocuparea pentru culegeri folclorice?

– Pe agenda de lucru imediat următoare, nu. Însă sunt deschisă la noi proiecte.

– În afara cântecului popular, aveți și alte pasiuni?

– O da! Dar asta nu exclude ceea ce fac în mod curent. În orice trebuie să existe pasiune. Fie că vine vorba de interpret vocal, psiholog, intructor sau prezentator TV, pasiunea și dragul nu trebuie să lipsească.

– Pentru viitorul ascensiunii dumneavoastră, ce alte gânduri vă frământă?

– Niciunul. Trecutul a fost, prezentul este și viitorul va fi. Aleg să trăiesc prezentul cu toate fațetele sale, iar cu adaptabilitate, deschidere și perspicacitate voi încerca să fac față oricărei provocări.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns