În data de 10.05.2019, în jurul orei 07:00, un tânăr de 20 de ani, din Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Hațeg spre Petroșani,în localitatea Bănița, pe o porțiune de drum în curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe un carosabil umed, a pierdut controlul direcției de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, din Petrila.
În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar, doi petrileni în vârstă de 34 şi 44 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Petroșani, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.