În această perioadă, doar unul din zece spitale din România mai fac avorturi la cerere.
În București, nici unul – după cum a constatat Centrul FILIA, o organizație ne-guvernamentală care luptă împotriva inegalităților de gen.
În ultima săptămână, organizația feministă a contactat 112 spitale din România.
Pe perioada stării de urgență, autoritățile au anunțat că au fost suspendate internările pentru intervențiile chirurgicale care nu reprezintă o urgență, și care pot fi reprogramate.
Ministrul Sănătății a explicat că întreruperile de sarcină rămân permise pentru că țin de drepturile femeilor.
Raed Arafat a spus și el că orice eroare de interpretare este exclusă. În realitate însă, multe spitale au înțeles că ordonanță militară interzice avortul la cerere.
Potrivit cifrelor oficiale, în 2018, în România s-au făcut zilnic 111 întreruperi de sarcină.
Săptămâna trecută activistele Centrului FILIA au sunat la 112 spitale publice din toată țara care făceau întreruperi înainte de instituirea stării de urgență și au aflat că doar 12 dintre ele mai fac avorturi la cerere.
Lista celor 12 spitale care fac întreruperi de sarcină la cerere sunt, conform Filia:
Spitalul Orășenesc Găești
Spitalul Orășenesc Huedin
Spitalul Orășenesc Sf. Ștefan Rovinari
Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte
Spitalul Clinic Militar de Urgență Dr. Iacob Czihac Iași
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
Spitalul Municipal Toplița
Spitalul Municipal de Urgență Moinești
Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș
Spitalul Orășenesc Negrești Oaș
Spitalul Municipal Lupeni
Spitalul Municipal Motru
Sursa: europafm.ro