Dialog cu Marius Răducu PASC – director executiv al Poliției Locale Hunedoara.
– Privind organizarea, funcționarea Poliției Locale, ce ne puteți spune?
– Da. În cadrul Poliției Locale funcționează: Birourile de Ordine Publică și Evidența Pesoanelor, de Dispecerat, Baze de Date și Monitorizare, Circulație și cel de Control Comercial, Disciplină în Construcții și Mediu. De notat că în statul de funcții al Direcției Poliției Locale sunt prevăzute 74 posturi.
– Privind competențele stabilite prin lege, care sunt acțiunile care îi vizează pe polițiștii locali?
– Dintre acestea amintesc câteva: verificarea stării de curățenie din zonele adiacente drumurilor și cursurilor de apă de pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara; verificarea producătorilor și a societăților comerciale din piața Obor; activități de informare și consiliere ale elevilor pe linie de siguranță, în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Hunedoara; razii împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Hunedoara și agenți de poliție din cadrul Poliției municipiului Hunedoara pentru identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în locuințele sociale care aparțin primăriei municipiului Hunedoara; acțiuni cu efective sporite pe raza municipiului Hunedoara pentru identificarea persoanelor care tulbură liniștea publică și nu respectă regulile de conviețuire socială; campanii de informare a cetățenilor (prin intermediul Asociațiilor de Proprietari) asupra obligațiilor legate de modul de colectare a deșeurilor ce provin din gospodării, conform prevederilor legale din domeniu; efectuarea de controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu; verificarea împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara a respectării prevederilor legale de mediu pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara; misiuni comune pe linie de siguranță rutieră cu agenți din cadrul Poliției municipiului Hunedoara (sprijin în cazul producerii unor accidente).
– Puteți prezenta câțiva indicatori de activitate ai Poliției locale consemnați în anul 2019?
– Aici aș puncta: soluționare sesizări ale cetățenilor (2507); acțiuni specifice comune cu reprezentanții primăriei (731); controale la societăți comerciale, în vederea verificării respectării obligațiilor privind întreținerea curățeniei, a locurilor de depozitare a diferitelor materiale, a trotuarelor, căilor de acces, a parcărilor, precum și verificarea existenței contractelor de salubritate (561); controale la toate punctele de colectare a deșeurilor municipale de pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara (1144); aplanarea unor stări conflictuale (53); depistarea de persoane legitimate asupra cărora au existat suspiciuni de săvârșire a unor fapte antisociale (3359).
Adaug aici că pe parcursul anului 2019, la nivelul Poliției Locale au fost aplicate 8221 de sancțiuni contravenționale din care un număr de 3239 avertismente verbale și un număr de 4982 amenzi și avertismente scrise în valoare totală de 1660640 lei, după cum urmează: Biroul de Ordine Publică și Evidența Pesoanelor a aplicat un număr de 2471 sancțiuni contravenționale în valoare de 770700 lei; Biroul Rutier a aplicat un număr de 1940 sancțiuni în valoare de 255120 lei, iar Biroul Control Comercial, Disciplină în Construcții și Mediu a aplicat un număr de 571 sancțiuni contravenționale în valoare de 634820 lei.
În concluzie, aș putea spune că Poliția Locală va manifesta și în anul 2020 întreaga disponibilitate în soluționarea cu operativitate a problemelor cetățenilor și a instituțiilor, potrivit competențelor stabilite prin lege și este permanent în slujba comunității din orașul de pe Cerna, sens în care oferim telefonul de la dispecerat 0254954 (0254711959)
Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș