Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut astăzi o întâlnire cu primarul comunei Peștișu Mic, Daniel Dobruțchi. La discuțiile care au avut loc la primăria localității a participat și subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea.
În urma analizei situației administrative a Unității Administrativ Teritoriale au reieșit următoarele:pentru locuitorii comunei, cel mai important proiect depus de primărie pentru finanțare conform Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” este realizarea rețelei de alimentare cu apă pentru satele Josani, Valea Nandrului, Nandru, Almașu Mic și Peștișu Mic, în valoare de aproape 13 milioane lei.
- alte patru proiecte constau în modernizarea unor drumuri comunale, drumuri de acces și în construirea unei rețele de canalizare în satele Peștișu Mic, Josani, Valea Nandrului, Nandru și Almașu Mic.
- din bugetul local pentru anul 2022, cea mai mare parte a banilor este direcționată către investiții
- administrația locală se află în faza de pregătire a documentațiilor pentru proiectele care vor fi depuse conform prevederilor P.N.R.R.
Prefectul Călin Petru Marian s-a informat despre pregătirile pentru recensământ și despre cele pentru acordarea adeverințelor necesare locuitorilor care vor primi subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Totodată, i-a prezentat primarului localității proiectul Instituției Prefectului de repopulare a satelor hunedorene.