Cele mai recente rezultate naţionale şi internaţionale obţinute de atleţii hunedoreni nu au trecut neobservate, astfel că patru sportivi de la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara şi A.S. Triathletic Hunedoara au fost, astăzi, invitaţii primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Este vorba despre Petrina Pivniceru, care a devenit Campioană Balcanică de Juniori cu echipa României la ştafetă 4×100 de metri, precum şi medaliată cu bronz în proba de 200 de metri, la întrecerea care a avut loc în #Turcia, la Denizli și despre colegul ei de club, Pop Adelin, care a terminat pe locul 4 proba de 800 de metri – „specialitatea casei” – asta deşi a concurat împotriva unor sportivi mai mari ca vârstă, fiind extrem de aproape de recordul personal, de 1.52.57 minute.
De altfel, Adelin este un obişnuit al podiumurilor la această probă, fiind campion naţional de juniori, iar, recent, deţinător al Cupei României, asta după ce, anul trecut, a fost declarat atletul anului, la categoria sa de vârstă!
Lor li s-au alăturat şi antrenorii Florin Bucur şi Stefan Beregszaszi, dar şi directorul Clubului Sportiv Şcolar din Hunedoara, doamna Marieta Răileanu-Ilcu, cei care se ocupă de atenta pregătire a sportivilor.
La întâlnire au luat parte, de asemenea, şi triatloniştii Mircea şi Paul Purcar, sportivi legitimaţi la A. S. Triathletic Hunedoara, care au obţinut medalii de bronz la Campionatele Naţionale de Aquatlon ce au avut loc, în această perioadă, la Miercurea Ciuc. Cei doi sunt pregătiţi de Diana Pascu, Dan Ardelean şi Florin Bucur.
„Mă bucur, de fiecare dată, când văd că sportivii hunedoreni obţin astfel de performanţe şi trebuie subliniat că ceea ce realizează ei este, cu adevărat, de admirat. Nu mai trebuie să vorbim de câtă muncă stă în spatele acestor medalii, câte ore sunt petrecute pe pistă ori în sala de antrenament. Sper că veţi servi ca modele şi pentru alţi tineri din municipiu.
Este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care am ţinut să vă întâlnesc, pentru că doar prin promovarea rezultatelor obţinute de voi putem să atragem şi alţi copii către sportul de performanţă. Ceva îmi spune că ne vom mai întâlni aici, dar şi în alte cadre, pentru că sunteţi la vârsta în care apetitul pentru performanţă e la cote înalte. Vă felicit, atât pe voi cât şi pe antrenorii şi pe părinţii voştri şi nu pot decât să vă asigur de sprijinul administraţiei locale şi pe viitor, pentru a fi mândri că sunteţi din Hunedoara, la fel cum noi ne mândrim cu voi, atunci când urcaţi pe podium”, le-a transmis primarul municipiului, Dan Bobouţanu.
Vă reamintim că, în fiecare an, Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Local premiază, în luna noiembrie, rezultatele deosebite ale elevilor şi sportivilor, precum şi ale profesorilor şi antrenorilor care îi coordonează.
#performanţă#AcasăLaHunedoara#Hunedoara#sport Sursa: Primaria Hunedoara