Din octombrie, tichetele de creșă cresc cu 20 de lei și ajung la 620 de lei

Din luna octombrie, valoarea tichetelor de creșă crește cu 20 de lei lei și ajunge 620 de lei, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului finanțelor și ministrului muncii nr. 2654/1925/2023.

„Art. 1. — Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 de lei”, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial.

În document se arată că valoarea nominală de 620 de lei se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2024, respectiv februarie și martie 2024. 

Până acum, valoarea unui tichet de creșă era de 600 de lei, conform ordinului nr. 1.121/655/2023 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2023.

Tichetele de creșă sunt acordate în condițiile Legii 165/2018 și HG 1045/2018, care cuprinde normele metodologice de aplicare a legii 165/2018.

Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.

Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

a) „cerere pentru acordarea tichetului de creșă;

b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;

c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;

d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;

e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”. /www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns