Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce astăzi în atenția publicului, în mediul on-line, o altă piesă deosebită aflată în colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie.
Cămașă bărbătească din zona Orăștiei
„Frumusețea portului popular bărbătesc este pusă în valoare și de cămășile tradiționale, realizate din pânză de cânepă, bumbac, in sau mătase, acestea se remarcă printr-o eleganță deosebită dată de discreția broderiei realizate manual cu motive populare specifice, cu precădere la mâneci, piept și gât. Piesa prezentată se remarcă prin materialul din care a fost realizată (cânepă și bumbac), croiul tradițional, coloritul de o sobrietate rafinată – motivele cusute cu culori închise ce se detașează pe fondul alb” relatează specialiștii muzeului din Orăștie: muzeograf, Daniela Șendroiu, conservator, Iustina Bogdan.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizionați propunerea de astăzi, în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului https://www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției www.mcdr.ro.