Din 15 iunie, loteria, casele de pariuri și jocurile de noroc se redeschid

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seara că vor fi propuse noi măsuri de relaxare începând cu 15 iunie. Printre acestea se numără redeschiderea Loteriei, a caselor de pariuri și jocuri de noroc, dacă acestea prezintă un risc epidemiologic scăzut. 

În schimb, sălile de jocuri din mall-uri rămân închise, la fel și cinematografele, locurile de joacă și restaurantele, dacă acestea nu sunt în spații deschise.

Noile măsuri de relaxare au fost decise în urma unei ședințe a Comitetului Național pentru Siutații de Urgență, care a avut loc joi seara, iar propunerile vor fi cuprinse într-o hotărâre de guvern.

Premierul Ludovic Orban a mai anunțat, joi, că s-a decis ca din 15 iunie să se renunţe la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, dând exemplul Austriei, Greciei şi Bulgariei. Mecanismul de evaluare va fi stabilit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

În plus, vor fi permise activitățile fizice desfășurate în grupuri de câte 6 persoane, nu grupuri de 3 cum era până în prezent.

Piscinele exterioare vor fi redeschise și se va relua și tratamentul balnear.

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii nu vor mai putea sta acasă după 15 iunie și de aceea se va permite reluarea activității grădinițelor și activităților de tip after-schoool.

Deocamdată, Guvernul nu a decis nimic în privința stării de alertă, o decizie urmând să fie anunțată la începutul săptămânii viitoare, a precizat Ludovic Orban joi seara. Actuala stare de alertă expiră la 16 iunie.

Hotărârea de Guvern care va fi adoptată joi seara va opera modificări în sensul relaxării măsurilor începând cu 15 iunie prin modificarea HG-ului care se află acum în vigoare pentru starea de alertă până pe 16 iunie inclusiv./www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns