Miercuri, 1 iulie, începând cu ora 8:00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00.
Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții între orele 21:00-07:00.
Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.
De asemenea, atenționăm pe cei ce tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.