Elevii din cadrul Liceului Tehnologic ,,Grigore Mosil” din Deva organizează un eveniment caritabil de Moș Nicolae.
Evenimentul ,,Zâmbete de Moș Nicolae”, aflat în acest an la a doua ediţie, face parte din proiectul amplu ,,Frumuseţea sărbătorilor la români”.
Scopul acestui proiect școlar este de a dărui bucurie altor copii, de a-i face să simtă magia sărbătorilor de iarnă şi de a aduce un zâmbet pe fața celor cu care viaţa a fost mai puţin darnică.
Elevii vor realiza ornamente, decorațiuni, suveniruri şi dulciuri specifice sărbătorilor de iarnă. Doamnele și domnișoarele vor putea beneficia de o ședință de coafură și machiaj realizată de elevi, pentru a testa un nou look.
Fiecare persoană va putea dona, atât cât dorește, în scop caritabil. Din banii care se vor strânge în urma acestui eveniment, se vor realiza pachete cadou pentru copii proveniți din familii nevoiașe din Deva.
Bucuria din ochii copiilor nu se compară cu nimic. Devenii care doresc să fie alături de organizatori și să îl ajute pe Moș Nicolae să fie darnic în acest an cu copii cu care soarta nu a fost prea generoasă, sunt așteptați să participe la acest eveniment.
Standul elevilor de la Liceului Tehnologic ,,Grigore Mosil” va fi amplasat în Piața Unirii din Deva, joi, 5 decembrie 2019, între orele 11:00-13:00.
Proiectul caritabil este organizat de Liceul Tehnologic ,,Grigore Mosil” Deva cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva şi al Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.
Vă aşteptăm alături de noi pentru a dărui împreună, din suflet, bucurie copiilor!