Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor interesate demararea programului de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie – începând de luni, 1 noiembrie 2021.
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, împreună cu documentele doveditoare pot fi transmise DAS Deva astfel:
– la SEDIUL instituţiei (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), cu respectarea măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, precum şi a recomandărilor reprezentanţilor DAS Deva
– ONLINE – pe adresa: [email protected]
– prin POŞTĂ sau CURIER – pe adresa: Direcţia de Asistenţă Socială Deva, Str. I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
DE REŢINUT! Actele necesare pentru obţinerea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie, valoarea acestora şi lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutoarelor pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secţiunea Direcţia de Asistenţă Socială – PROBLEME / TIPIZATE / LĂMURIRI sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/probleme-tipizate-lamuriri-directia-de-asistenta-sociala/acordarea-ajutorului-pentru-incalzirea-locuintei), de unde pot fi descărcate şi formularele necesare.
Persoanele care nu au acces la Internet sau nu sunt familiarizare cu mediul online pot ridica formularele de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.
Conform Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă timp de 5 luni (noiembrie 2021 – martie 2022) și poate fi obținut de familiile cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și/sau de persoanele singure cu un venit mediu net lunar de până la 2.053 lei.
PERSOANELE CARE ÎNTÂMPINĂ DIFICULTĂȚIla completarea cererilor de acordare a ajutorului de încălzire pot solicita consiliere și sprijin Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, la numerele de telefon 0723.230.106, 0755.878.814 sau 0799.992.311 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva