Deva. Planuri de viitor pentru ecologiștii români

La finalul săptămânii trecute, timp de câteva zile, liderii naţionali ai Partidului Ecologist Român (PER) s-au întâlnit în  ședința Biroului Executiv Național, la Deva. Au participat președinții de filiale ai PER, unde, alături de conducerea centrală  a partidului, s-a hotărât demararea unei campanii de semnături pentru naţionalizarea prin răscumpărare a resurselor naturale și a companiilor de distribuție din domeniul energiei și a gazelor naturale.

Potrivit celor spuse în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Deva, PER se află într-o continuă dezvoltare structurală în toate zonele ţării, obiectivul principal fiind cel al intrării în Parlament în 2024, precum și obținerea unui scor foarte bun în teritoriu. Între temele principale dezbătute s-a situat nivelul ridicat al prețului la energie electrică și gaze naturale, opinia generală fiind că actuala stare este una dramatică pentru majoritatea românilor. În acest sens, prin vocea liderilor PER, se solicită naţionalizarea acestor două sectoare vitale.

Răzvan Mareş, preşedintele Organizaţiei Județene a PER, este încrezător în viitorul partidului. Ținta pentru 2024, la nivel de judeţ fiind de 10 la sută, o garanţie  a acestui deziderat  constituind numărul mare de organizaţii pe care le are în  judeţul Hunedoara.

Ecologiştii hunedoreni s-au gândit încă de pe acum cine îi va reprezenta în 2024 la Primăria Deva, candidatul fiind nimeni altul decât Mircia Muntean. Prin aruncarea acestuia în lupta pentru Deva, ecologiștii vor ca devenii să-și ,,recupereze“ primarul.

Nota generală a PER este una de încredere în viitorul organizaţiei şi în forţa de a schimba cursul lucrurilor în bine în România.

Evenimentul  politic desfăşurat la Deva s-a suprapus cu cel de la Ţebea, ocazie în care întregul staff PER a participat la comemorarea celor 150 de ani de la trecerea în nefiinţă a Marelui Erou Naţional Avram Iancu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns