Deva nu se află pe lista oraşelor în care se desfăşoară programul “Cutia Bebeluşului”

Din 1 iunie, Cutia Bebelușului va fi din 1 iunie în maternitățile din România prin intermediul unei inițiative a Asociației SAMAS, care vrea astfel să dea fiecărui copil român șansa la o viață sănătoasă și sigură în propriul său pătuț, precum și la o nutriție bazată pe laptele matern.

 Astfel, de Ziua Internațională a Copilului primesc Cutia Bebelușului mamele în situații dificile de viață, care nasc pe 1 iunie. Mama va beneficia din partea Educatorului Perinatal SAMAS de un curs de îngrijire a bebelușului și de o consultație în alăptare.

Programul se desfășoară în 24 de maternități partenere ale Asociației SAMAS, din 21 de orașe: Timișoara, Bacău, Pitești, Ploiești, Medgidia, Galați, Șimleul Silvaniei, Drobeta Turnu Severin, Hârșova, Moinești, Roșiori de Vede, Iași, Bistrița, Zalău, Piatra Neamț, Botoșani, Cluj Napoca, Buftea, Focșani, București, Baia Mare.

Potrivit statisticilor, în România rata mortalității infantile este 7,3‰ (un bebeluș mai mic de un an moare la fiecare 6 ore!), 41,7% dintre copii se nasc și trăiesc în sărăcie, 1 din 10 mame este minoră. Conform raportului UNICEF din 2016, 80% dintre decesele nou-născuților ar putea fi prevenite prin educație. Mii de nou-născuți din România pleacă de la maternitate pentru a ajunge în paturi insalubre, pe care de multe ori le împart cu părinții și chiar cu frați mai mari.

În cei peste 81 de ani de când programul se desfășoară în Finlanda, Cutia Bebelușului a redus mortalitatea infantilă, de la 6,5 ‰ la 1,7‰.

În Finlanda, în 1938, CUTIA Bebelușului a fost creată pentru familiile cu statut economic deficitar, din dorința de a reduce mortalitatea infantilă ridicată, iar 11 ani mai târziu cutia a început să fie acordată tuturor nou-născuților. Asociația SAMAS are ca obiectiv reducerea mortalității infantile și creșterea sănătoasă a copiilor, CUTIA Bebelușului reprezentând un ajutor material acordat familiilor din medii defavorizate. Beneficiile cutiei sunt recunoscute la nivel international, aceasta trecând granița Finlandei, programul desfășurându-se în mai multe țări de pe glob: Australia, Japonia, Statele Unite ale Americii.

În România, CUTIA Bebelușului este realizată de Asociația SAMAS în parteneriat cu Rossmann România – producătorul acestei cutii și este dotată cu:

  • Saltea, cearșafuri, pilotă, pătură de la Mondo Carp
  • Produse de îngrijire pentru copii de la sebamed
  • Produse de îngrijire și de igienă pentru mamă și copil de la Trussa
  • Scutece și jucării de la NORIEL Bebe
  • Produse de îmbracăminte bebeluș 1-3 luni de la Kara Baby
  • Produse de igienă de la Abi Solution
  • Produse de igienă și îngrijire pentru mamă și copil de la BARZA
  • Lanolină pură și tampoane pentru sâni de la Next Step

Cursurile de îngrijire bebeluș și consilierile în alăptare sunt susținute și de Wood Class și de Grădinița „Albă ca Zăpada” din București.

CUTIA Bebelușului este realizată din carton, are dimensiunile de 70 x 42 x 27 cm și va fi folosită ca pat pentru bebeluș în primele trei luni de viață. CUTIA Bebelușului va ajunge în maternități cu sprijinul FAN COURIER.

Până la finalul anului 2019 Asociația SAMAS dorește să echipeze și să distribuie 2000 de astfel de cutii. Pe site-ul https://www.programsamas.ro/cutia-bebelusului/ găsiți detalii despre modalitatea în care puteți face donații și în care puteți contribui la dezvoltarea programului./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns