La data de 1 noiembrie 2024, în jurul orei 23:05, în urma unei acțiuni de tip razie, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au observat, pe o aleea din municipiu, un grup format din trei tineri.
La vederea polițiștilor, unul dintre aceștia ar fi încercat să se sustragă, fiind depistat la scurt timp de către polițiști, care au stabilit, în urma legitimării că cel în cauză este un minor, de 16 ani, din Deva.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că acesta, împreună cu alt minor, de 15 ani, ar fi confecționat țigareta artizanală.
În zona unde au fost inițial observați cei trei, polițiștii au descoperit țigareta în cauză, care conținea substanță vegetală uscată, ce a fost ridicată în vederea continuării verificărilor.
Cei trei au fost conduși la sediul Poliției, au fost invitați reprezentanții legali ai acestora, cărora le-au fost comunicate aspectele constatate, fiindu-le încredințați minorii.
În cauză, polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara, conform competențelor de investigare.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.