Deva a redevenit citadela gimnasticii naţionale

Peste 120 de gimnaste legitimate la 16 cluburi din țară au participat la finalul săptămânii trecute la întrecerile celei de a treia etape din cadrul Campionatului Național de gimnastică artistică pentru junioare, competiție organizată de către Federația Română de Gimnastică în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Cetate Deva și susținută financiar de către Consiliul Judetean Hunedoara,
În concursul de la indivi­dual compus și de calificare pentru finalele pe aparate la toate cele șapte nivele de competiție ale junioarelor gimnastele de la Deva au fost printre favorite .La concursul junioarelor 3 nivelul șase Sophia Cătălina Ciocade legi­timată la LPS Cetate Deva s-a situat pe locul al treilea și a cucerit medalia de bronz la individual compus cu un total de 46.694 puncte.
La categoria junioare II nivelul 5, Ioana Petra Ștefania Boboc, legitimată la LPS Cetate Deva a câștigat și ea medalia de bronz cu un total de 45.166 puncte fiind urmată în clasament de colega ei Ella Delia Jitea cu 45.100 puncte.
Maria Alexandra Drăgan Curcă a câștigat meritat meda­lia de argint la individual compus cu 46.00 puncte la cate­goria junioare 2 nivelul 4 competițional iar Ariana Cotu a reușit să se impună la sutimi de puncte cu un total de 46,999 puncte la categoria junioare 1 nivelul 3 competițional.
O parte dintre aceste gimnaste s-au calificat și în finalele pe aparate programate dumi­nică la Sala Sporturilor din Deva. Astfel, la junioare 3 nivelul 6, Cătălina Ciocade a câștigat medalia de argint în finala de la sol iar Dalia Dincă s-a situat pe locul cinci în această finală . La nivelul 6 a junioarelor II, Ștefania Boboc a câștigat medalia de aur la paralele și la sol, Delia Jitea s-a clasat pe locul secund câștigând medalia de argint la sărituri și la paralele iar la nivelul 4 Alexandra Drăgan Curcă s-a situat pe locul secund cucerind medalia de aur la paralele și cea de argint la sărituri.
La categoria junioarelor I nivelul 3 competițional campioana en titre de la individual compus, Ariana Cotu, s-a impus și a câștigat medalia de aur și în finala de la paralele ca și cea de argint la sol iar Viviana Gânju a câștigat medalia de aur la bârnă.
În fine, Bianca Dinu a câș­tigat o medalie de aur în finala de la bârnă și una de argint în finala de la paralele iar la categoria junioarelor 1 nivelul 1, Erica Gogoașe a cucerit o medalie de argint în finala de la bârnă și una de bronz la sol.
Toate aceste rezultate s-au obținut și cu concursul nemij­locit al antrenorilor Ramona Micu și Ana Ocoloșan (nivelul 5 și 6), Adela Popa,Delia Olteanu,Cosmina și Mihaia Zimcescu (nivelul 1,2,3,4) core- ­­­graf Silvia Baritchi și Liliana Cosma-arbitru interna­țional.
Felicitări tuturor sporti­velor de la LPS Cetate Deva cât și antrenorilor care le pre­gătesc!

Partajează această știre

Lasă un răspuns