Începând de vineri, numărul paturilor din secțiile ATI ale spitalelor hunedorene care tratează bolnavi de „COVID 19” a crescut, numărul lor fiind mai mare cu cinci, acestea fiind aflate în saloanele medicale speciale ale spitalului Municipal Vulcan.
În urma solicitări prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, adresată autorităților sanitare și administrațiilor publice, pentru a găsi soluții de mărire a numărului de paturi pentru secțiile ATI, primăria și consiliul local al municipiului Vulcan, împreună cu administrația spitalului din oraș au reușit să amenajeze în cadrul unității medicale o secție ATI cu cinci saloane individuale dotate cu paturi și echipamente moderne, de cea mai nouă generație.
Aflat la deschiderea secției de Anestezie Terapie Intensivă a spitalului din Vulcan, prefectul Călin Petru Marian a spus că:
„ Sistemul sanitar hunedorean avea nevoie ca de oxigen, de suplimentarea numărului de paturi în secțiile ATI, în această perioadă deosebit de dificilă prin care trecem cu toții. Îi felicit pe toți cei implicați în această investiție „pentru viață”, în special autoritățile locale din Vulcan și conducerea spitalului. Sper ca în urma vaccinării a cât mai multor locuitori hunedoreni, aceste paturi să fie folosite cât mai rar, sau deloc, dar trăim vremuri grele și datoria noastră este să fim pregătiți pentru orice situație medicală.”
Până astăzi, în cele 6 spitale din județ, care au secții ATI – Covid, erau amenajate 37 de paturi, toate fiind ocupate.
De la jumătatea săptămânii viitoare, dacă va fi nevoie, pacienții din Valea Jiului și nu numai, bolnavi de „COVID 19” și aflați în stare gravă, vor putea fi îngrijiți la spitalul din Vulcan unde este pregătită o echipă medicală formată din medici, asistente medicale și personal auxiliar, toți specializați în terapie intensivă.
La inaugurarea noii secții au participat subprefectul Lorincz Szell, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, managerul spitalului, George Bălțatu, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Adrian David, directorul Direcției de Sănătate Publică, Sebastian Mezei și reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului local Vulcan. Împreună cu echipa care l-a însoțit, prefectul Călin Petru Marian a vizitat și secția de pediatrie a spitalului precum și locația viitoarei săli de operație. La pediatrie, personalul medical, deocamdată insuficient, este totuși pregătit să trateze pacienții, iar pentru sala de operație a secției de chirurgie vor fi parcurse în scurt timp unele proceduri tehnice și administrative strict necesare pentru a deveni operațională.