Alinuța a fost o dezamăgire ca și ,,cârmaci‘ al Partidului. Au rămas pentru posteritate acele cutremurătoare imagini cu ea agățată de gâtul medicului Dănăilă, ca o nepoată de la țară și cu acel apartament în care repeta unui copil că este Alinuța. Anii au trecut și, trebuie s-o spun, am avut impresia că Alinuța s-a ținut mereu într-o anumită decență.

Doamna e mutată cu cățel și purcel pe Facebook, acolo unde spune toate enormitățile, fiind foarte pofticioasă de politica lui Vasilica de la Vale. ”Mandolină”nu înțelege că ,,suflul nou” în Partid adus de el a trecut de la Șisca la Vasilica, Alinuța și Ralu fiind în tabăra ,,ciolanului” de ros.

Oricum, râsul cel mare va fi pe la sfârșit de august, când, probabil, toți cei din Partid vor fi parte a „suflului nou“ și doar nea Șisca o să facă parte din tabăra odiosului trecut. Așa a stabilit Palatul. Dar cred că va sosi timpul când, Aed, Nelu, Vasilica, Șisca, Dănuț vor circula cu aceeași ,,dubă” prin București. Scaunele din față sunt ocupate de Mucușor, Clotil și altii. Unde merg? Tot Palatul dictează. Unii pentru schimbare de sex, iar bărbații la MATERNITATE. Așa a votat Juli și ,,gașca”Juli, mergi la Maternitate la Zam. Cineva vorbea despre ,,sindromul Hybris” la unii politicieni, dar eu nu credeam.

Sindromul Hybris sau Sindromul Hubris

Se referă la persoanele care manifestă o schimbare semnificativă de personalitate, în sens negativ, odată cu dobândirea unei funcţii de conducere sau când acced la o poziţie în societate care le conferă putere. Se poate întâmpla în politica sau afaceri.

De la Pittacos din Mytilene, un remarcabil om politic grec,  a rămas o celebră zicere: “Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere”.

Acelaşi lucru îl sublinia şi Abraham Lincoln, preşedintele american, cel care a abolit sclavia şi care a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil, care spunea: “Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”.

Realitatea în care trăim

Ne oferă nenumărate exemple despre ce se întâmplă cu mulţi dintre cei care dobândesc funcţii şi putere, în general nu pe baza unor merite excepţionale, ci ca urmare a unor împrejurări de care profită din plin.

Persoane care, brusc, par a pierde contactul cu lumea în care trăiesc, îşi supraestimează competenţele şi capacităţile, devin intoleranţi şi dispreţuitori faţă de ceilalţi, nu ezită să facă abuz de putere, ignorând, cu bună ştiinţă, regulile, legile, bunul simţ, fără a fi interesaţi de “costuri” şi consecinţe.

Sindromul Hybris este o realitate veche de când lumea, dar a fost teoretizat în epoca modernă de către David Owen, medic şi ministru al muncii în Guvernul britanic condus de James Callaghan, în anii 1970. În cartea ”Bolnavi la putere”, medicul Owen examinează felul în care mulţi dintre cei care deţin, fie şi temporar puterea, manifestă Sindromul Hybris.

Acest sindrom nu este o boală în sensul clasic al cuvântului, ci o alterare a comportamentului, a funcţiilor mentale, o tulburare de personalitate dobândită, care poate să schimbe persoane considerate a fi, înainte “normale”, şi care are grave consecinţe la nivel decizional şi pentru societatea care are astfel de lideri.

Mulţi dintre cei care ajung în funcţii importante, spune David Owen, par a fi intoxicaţi de un straniu “agent patogen” – puterea, paradoxal duce la un narcisism patologic.

Se pare că, remarca autorul studiului, succesul îl face pe cel ales “să-şi piardă uzul raţiunii”, să se considere invincibil, infailibil, invulnerabil, iar situaţia se deteriorează atunci când respectivul lider începe să submineze autoritatea instituţiilor autonome, pentru a exercita un control mai direct şi mai extins. O astfel de atitudine distorsionată, arogantă conduce la demoralizarea celor din jur, adesea generând şi stări conflictuale între cei apropiaţi. Se pare că la noi,  plecând chiar de la ,,Palatul Cucuveaua”, în 80% din cei angajați la stat suferă de acest  sindrom.

În limba greacă, “hybris”-ul denumeşte “lipsa de măsură”, un comportament sau un sentiment exacerbat, alimentat de excesul de putere şi de aparentul succes, căruia i se opun echilibrul, moderaţia, cunoaşterea de sine şi a limitelor.

“Hybris”- ul este “vina” unora de a-şi dori mai mult decât ceea ce justa măsură a destinului i-a atribuit.

“Priviţi, spunea Socrate, animalele care au dimensiuni excepţionale, pe care Cerul nu le lasă să le decimeze pe cele mai mici; priviţi casele şi copacii cei mai înalţi, pe acestea coboară fulgerul, fiindcă Cerul pedepseşte întotdeauna lipsa de măsură”.

Medicul David Owen a preluat acest concept, al hybris-ului, cu o istorie îndelungată, şi l-a asociat unui sindrom – Sindromul Hybris/Hubris – atât de actual şi evident în cazul celor care caută şi obţin puterea, dar nu ştiu să o gestioneze în mod corect, cu decenţă, inteligenţă şi onestitate, considerând-o, cu cinism, privilegiul lor.

– folosirea puterii pentru autoglorificare; lumea e un fel de “arenă” în care lui, celui privilegiat, i se cuvin puterea şi slava; megalomania, pierderea contactului cu realitatea, nervozitate, decizii negândite, ignorarea criticilor, discurs mesianic, incompetența, deții, adevărul absolut, excesul de putere etc.

Președintele american Dwight Eisenhower, atrăgea atenţia asupra faptului că: “O naţiune trebuie să aibă dreptul de a cunoaşte cu exactitate şi în orice moment starea de sănătate a conducătorilor săi”, pentru că orice boală, mai mult sau mai puţin evidentă, influențează major deciziile.

Desigur, Sindromul Hybris nu este o boală în sensul convenţional al cuvântului, nu presupune tratamente medicale, dar simptomele celui/celor care corespund unui astfel de profil ar trebui să fie un semnal de alarmă în orice societate căreia îi pasă de binele oamenilor, de un fel de a fi în istorie, de viitor. Ei revin la normal când pierd privilegiile. Sindromul Hybris demonstrează că atunci când deții puterea se reduce capacitatea de empatie.

Mai exact, persoanele aflate sub influenţa puterii acţionează ca şi cum ar fi suferit o leziune cerebrală, devenind mai impulsivi, mai puţin conştienţi de riscuri, mai puţin lucizi când este vorba de a vedea lucrurile din perspectiva celorlalţi. Tulburarea este produsă de neuronii-oglindă, care, au un rol fundamental în privinţa a cel puţin trei aspecte: conştiinţa de sine, empatia şi proiecţia asupra viitorului.

Ian Robertson, cercetător irlandez, susţine şi el că “excesul de putere inundă creierul cu dopamină”, devii dependent de putere.

 Politica românească şi Sindromul Hubris/ Hybris

În contextul lumii actuale, este evident că şi democraţiile consolidate, nu numai cele recente, se confruntă cu o serie de probleme care derivă din Sindromul Hybris sau din indiferenţa sau neconștientizarea unor astfel de “simptome” nu numai de către cei vizați, dar și de către cei mulţi – corupţia, inegalitatea socială, incompetenţa, mediocritatea, educaţia precară, jocurile de interese etc.

Titu Maiorescu spunea…Să învăţăm marele adevăr că mediocrităţile trebuiesc descurajate de la viaţa publică a unui popor (…) 

Astăzi, în 2021, după o jumătate de secol de comunism şi după alţi 31 de ani de tranziţie ezitantă, dacă suntem atenţi, probabil că am identifica Sindromul Hybris la toate nivelurile societăţii.

Am putea face un exerciţiu, ghidându-ne după simptomele Sindromului Hybris, şi să încercăm să realizăm un portret-robot al liderilor noştri (din politică, din viaţa profesională etc.) şi să înţelegem în ce măsură lucrurile clamate în discursuri sau pe care ni le-am dori, cu adevărat, spre binele tuturor, sunt şi posibile în realitatea de astăzi. Şi dacă nu sunt, care să fie explicaţia?

Timpul nu îmi permite să merg cu Juli să naștem la clinica celor care au votat. Suntem ,,tari”, acum ne ocupăm și de Ungaria, că ei nu ,,nasc”. De grija altora, frecam bastoanele tuturor. Scapă de ,,nebuni”cine mai poate,  dar mama lor naște ,,tripleți”. De la ,,Maternitate” (articolul fiind o parodie), al dumneavoastră același

Prof .Ioan Romeo Mânzală