Anunţată pe 15 august, inaugurarea celor două tronsoane din autostrada Lugoj-Deva s-a realizat doar pe jumătate.
Autostrada Lugoj-Deva pare să fie blestemată. La început au fost probleme cu peştera pentru lilieci de la Şoimuş, care s-a dovedit ulterior că era o grotă mică. Apoi, fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, aducea vestea-bombă că pe traseul autostrăzii, la Brănişca, s-a descoperit un cimitir ilegal care trebuie mutat de pe traseul drumului. Pe aceeaşi linie, se înscriu şi vestitele tuneluri pentru urşi, pe care localnicii susţin că nu i-au văzut de zeci de ani. Sunt doar trei repere din scurta istorie a loturilor 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, care acum continuă însă cu alte probleme.
Practic, după darea în folosinţă, pe 15 august, a lotului 4 Şoimuş-Ilia, oamenii se aşteptau ca în câteva zile să fie adus în trafic şi lotul 3 Ilia-Holdea şi astfel să avem 43 de kilometri pe care să se poată rula fără nervi şi riscuri de accidente, cum se întâmplă acum pe relaţia Săcămaş-Margina. Nu a fost să fie aşa pentru că, lotul 3 mai aşteaptă până să fie recepţionat de CNAIR.
Asfalt turnat cu valuri
Chiar dacă instituţiile statului nu au comunicat oficial motivele pentru care nu s-a făcut recepţia lotului 3, se pare că acest tronson este unul…cu valuri, după cum notează digi24.
Compania de Autostrăzi a dat firmei constructoare termen de două luni și jumătate să repare lucrurile. Inspecția ulterioară va da verdictul dacă bucata de șosea rapidă poate fi deschisă circulației între Coșevița-Timiș și Ilia-Hunedoara.
În plus, Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, declara, la Deva, că solicită constructorului spaniol să ofere o garanție a lucrărilor de 10 ani, în loc de patru ani cât este stipulat în contractul inițial. „Lotul se putea deschide (…) Compania de autostrăzi, în urmă cu două săptămâni, a înaintat un act adiţional către societatea din Spania care execută lucrările acolo pentru a cere prelungirea termenului de garanţie de la 4 ani la 10 ani. Acest lucru s-a mai întâmplat şi în cazul Lotului 2 de la Lugoj-Deva în 2007, unde la fel au fost mai multe probleme”, a explicat ministrul.
Crăpături şi fisuri
Recomandarea ca recepția să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat șantierul, spun reprezentanții CNAIR, care au precizat pentru HotNews.ro că de-a lungul tronsonului au fost semnalate o serie de probleme, crăpături, fisuri și zone unde planeitatea carosabilului nu ar fi fost conformă.
Pro Infrastructura are altă părere
Pe de altă parte, Asociația Pro Infrastructura acuză Compania de Drumuri că blochează inutil recepția lotului 3 pe care, susține ONG-ul, se poate circula în siguranță, iar eventualele probleme de execuție ar putea fi remediate chiar și sub trafic. Pro Infrastructura publică și poze realizate chiar de pe traseul Lotului 3.
„Prostia, nemernicia, orgoliul stupid și incompetența criminală au creat un uriaș muzeu de autostradă de 43 de km în România, țara cu șoselele cele mai periculoase din UE (96 morți la 1 milion locuitori în fiecare an). Pe toți cei 21 km ai sectorului Holdea-Ilia SE POATE CIRCULA ÎN DEPLINĂ SIGURANȚĂ”, transmite Pro Infrastructura.
Asociația susține că eventualele lucrări nefinalizate și neînțelegeri între constructor și CNAIR pot fi soluționate în perioada următoare sub trafic. „În mod evident, autostrada este mult mai sigură decât DN68A: un drum cu gropi cârpite, foarte îngust și plin de viraje strânse”, scrie API.