Festivitatea de învestire a noului Consiliu Local Deva, cât și a primarului ales la 9 iunie, s-a desfășurat, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 12,00, la Teatrul de Artă din Deva.
Lideri politici, directori de deconcentrate, secretari de stat, colegi cu Lucian Rus în Guvernul României, Natalia Intotero – Ministrul Familiei, prefectul județului – Doris Visirin, Laurențiu Nistor – Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, senatori, deputați, oameni din primărie, împreună cu un număr mare de primari ai PSD din județ, au fost martorii ceremoniei oficiale de învestire a Consiliului Local Deva cât și a primarului Lucian Rus.
În luările de cuvânt ale Prefectului județului, Președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor precum și ale Ministrului Natalia Intotero, s-a subliniat ideea de unitate a consilierilor locali pentru schimbarea vieții în mai bine a cetățenilor din Deva, mobilizarea într-o direcţie bună a tuturor consilierilor pentru binele comunității.
Laurențiu Nistor a insistat, în cuvântul său, asupra unității în consiliul local, întrucât sunt șapte partide, iar dacă fiecare nu va înțelege menirea sa în consiliul local și nu își respectă jurământul, cu mâna pe Biblie, făcut astăzi, nu-și va înțelege menirea sa, fiind mereu discuții interminabile, iar cei care pierd vor fi cetățenii.
,,Nu este posibil ca președintele unui partid al tinerilor, care are trei consilieri în actuală legislatură, să părăsească sala în timpul discursului unui demnitar. Ce exemplu poate să dea partidului și care este respectul față de cetățenii care le-au dat votul pentru consiliul local? Lucian Rus este o omul care știe să unească, omul care știe să muncească în interesul comunității, în interesul oamenilor, dragi consilieri ! Lăsați vrajba la o parte și haideţi să facem ceea ce își doresc devenii! Haideți să facem la Deva, ce s-a făcut în Hunedoara! Poți să mai afirm, că după numirea actualului Prefect Doris Visirin, a intrat în normalitate politica hunedoreană pentru ca să putem gândi soluții în interesul hunedorenilor”, a mai precizat Preşedintele Laurenţiu Nistor.
Vizibil emoționat, noul primar al Devei, Lucian Rus, a reiterat, în cuvântul său, ideea dezvoltării municipiului, asigurarea unui climat corect în instituție, cu mediul de afaceri, cu instituțiile de pe raza Municipiului Deva, precum și cu cetățenii, întrucât Consiliul Local trebuie să fie exponentul doleanțelor acestora.
Cum am promis în campania electorală doresc să chem la masa dialogului, pe toți cei care pot aduce un plus de valoare comunității noastre.
Vreau să mulțumesc familiei, părinților, soţiei si copiilor mei pentru sprijinul acordat, colegilor de la PSD, de la alte partide cu care am avut relaţii foarte bune.
Mulțumesc devenilor care și-au pus mari speranțe în mandatul pe care îl începem astăzi.
Mulțumesc, Deva!