Datorii de un miliard de euro la Complexul Energetic Hunedoara

Corpul de control al ministrului Economiei verifică activitatea CEH.

După mai multe sincope în ceea ce priveşte aprovizionarea cu huilă, certificarea folosirii cărbunelului de import din Indonezia, sărac în sulf, şi insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara (CEH), situaţia termocentralei Mintia pare să nu fie una dintre cele mai bune. Lipsa unui stoc suficient de cărbune pentru iarnă, pe fondul unei producţii mai mici de la minele din Valea Jiului, a determinat funcţionarea termocentralei cu un singur cazan, adică la jumătate din capacitatea unui grup energetic. Abia joi s-a reuşit pornirea integrală a grupului energetic 3, după ce din Valea Jiului au sosit la Mintia două garnituri de tren încărcate cu cărbune.

Se întâmplă în condiţiile în care energeticienii de la Mintia au protestat spontan, la începutul acestei săptămâni, pentru că administraţia a achitat drepturile băneşti cu întârziere. Mai mult, oamenii au fost nemulţumiţi când au auzit că banii au fost plătiţi minerilor din Valea Jiului, muncitorii de la Deva fiind lăsaţi să mai aştepte o săptămână.

Corpul de control verifică activitatea CEH

La solicitarea Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara” şi ca o consecinţă a faptelor prezentate mai înainte, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a trimis Corpul de control la CEH. Acesta verifică aprovizionarea cu cărbune, modul în care au fost respectate procedurile de achiziţii, dar şi motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.

„Se verifică activitatea CEH, contracte, achiziții, tot ce a însemnat parte economică. Se analizează rezultatele economice pentru ultima perioadă, se verifică modalitatea de angajare și promovare din ultima perioadă. Este bine să aflăm lucrurile acestea, este bine că se desfășoară acest control, pentru că este normal și firesc ca toată lumea să știe ce a fost înainte în societate și, dacă au fost greșeli, să nu le mai repetăm pe viitor”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al CEH.

Datorii de un miliard de euro

Pe de altă parte, situaţia CEH este una dintre cele mai grele din ultimii ani. Valoarea datoriilor acumulate de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este estimată la circa 5 miliarde de lei, în condiţiile în care au fost depuse toate declaraţiile de creanţă, a anunţat iei, la Petroşani, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.

Potrivit acestuia, sunt peste 400 de creditori care au fost notificaţi să-şi depună declaraţiile de creanţă, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 30 ianuarie. Cei mai mari creditori sunt ANAF şi Administraţia Fondului de Mediu.

„Avem peste 400 de creditori care au fost notificați să-și depună declarațiile de creanță, acestea urmează a fi verificate și până pe 19 februarie trebuie să întocmim tabelul preliminar cu creațele declarate, iar prima adunare a creditorilor o avem pe data de 25 februarie”, a arătat, într-o conferinţă de presă, administratorul judiciar al CEH.

Raportul de insolvenţă

În paralel, se lucrează la raportul despre cum a ajuns CEH în procedură de insolvenţă, documentul trebuind să fie finalizat până pe 3 februarie. De asemenea, este în derulare procedura de inventariere a activelor CEH, termenul de finalizare al procedurii fiind stabilit pentru 13 februarie.

Pe de altă parte, patru dintre creditorii CEH au declarat apel împotriva procedurii de intrare în insolvenţă a societăţii, dosarul, care nu are încă un termen, urmând să fie judecat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Stocuri de cărbune

Cât priveşte aprovizionarea cu cărbune, conducerea CEH a dat asigurări că nu vor fi probleme, chiar dacă recunoaşte că producţia este cu câteva sute de tone mai mică, zilnic, faţă de ceea ce se planificase. Stocurile de cărbune se ridică la circa 16.700 de tone, din care la Termocentrala Mintia există o cantitate de 11.500 tone, astfel că nu se pune problema opririi grupurilor energice din lipsă de combustibil.

„Miercuri am reuşit să ducem două trenuri (cu cărbune, n.r.). Trenurile mai întârzie. E iarnă. Zilnic producem 2.300 – 2.200 de tone de cărbune. Funcţionăm cu grupul 3, întreg, ceea ce ne aduce şi un beneficiu financiar mai mare”, a spus directorul general al CEH, Samuel Dioane.

Potrivit acestuia, problemele sunt legate de aprovizionarea cu materiale şi de utilajele vechi, care se defectează. Producţia ar trebui să fie undeva la 2.500- 2.700 de tone zilnic, iar în ultimele zile s-a obţinut o medie de circa 2.200 de tone pe zi.

Pe de altă parte, sindicatele de la termocentrala Mintia atrag atenţia că stocul de cărbune este mic, în condiţiile în care un grup energetic foloseşte circa 2.500 de huilă în fiecare zi.

Partajează această știre

Lasă un răspuns