Dascălii din judeţul Hunedoara s-au alăturat protestelor organizate la nivel naţional de sindicatele din învăţământ, principala nemulţumire fiind subfinanţarea sistemului de educaţie. Începute cu negocieri la masă cu administraţia din inspectoratele şcolare, protestele au escaladat până la mişcări de stradă.
Săptămâna aceasta, aproximativ 150 de sindicalişti din învăţământul hunedorean au participat la un marş de protest şi la o pichetare a Prefecturii din Deva. Protestatarii au parcurs, pe jos, în sunetul unor fluiere, un traseu care a început la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, a continuat prin zona centrului vechi al municipiului Deva şi s-au oprit pentru câtva timp în faţa Prefecturii.
Legea educaţiei
„E un protest pentru respectarea legii, în primul rând, pentru o salarizare decentă, pentru acordarea statutului pe care profesorii îl merită. Se discută acum şi noua Lege a educaţiei, dar profesorii nu o cunosc. Este foarte multă nemulţumire în rândul sindicaliştilor şi, dacă vreţi, şi o incapacitate de a înţelege situaţia. Deci, vrem o nouă lege a educaţiei şi aceasta este făcută ca şi cea veche”, a declarat preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara, Paul Rusu.
Sindicaliştii susţin că subfinanţarea sistemului de învăţământ durează de 30 de ani, dar anul acesta procentul alocat Educaţiei, de 2,1%, este cel mai mic din întreaga perioadă.
„Politicienii spun că mai există un 1,1% din PNRR, dar nu ştim dacă şcolile şi administraţia locală vor reuşi să atragă aceşti bani. Concret, avem doar 2,1% din PIB, ceea ce este de trei ori mai puţin decât spune legea. Şi nu este vorba numai despre salariile noastre, este vorba despre subfinanţare la tot ceea ce înseamnă învăţământ: dotări şi cum arată şcolile în momentul de faţă şi terminând cu motivarea financiară a activităţii noastre”, a precizat liderul sindical.
Un sistem neatractiv financiar
Din cauza salariilor mici, sistemul educaţional nu mai este atractiv şi se va confrunta cu un deficit de personal, în următorii ani, este avertismentul profesorilor.
„După statististica de la INS, în următorii 10-15 ani se vor pensiona 50% dintre profesori. Din spate nu prea vin tineri pentru că nu sunt motivaţi – salariile şi sistemul nu sunt motivante, şi atunci probabil se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în sănătate, acum 5-6 ani, când ne lipseau zeci de mii de specialişti. Probabil că atunci când vor lipsi, tot aşa, profesorii şi elevii nu vor mai avea cu cine să facă ore, se vor gândi atunci să motiveze resursa umană”, a adăugat Paul Rusu.
Săptămâna viitoare va avea loc o întrunire a Comisiei de Dialog Social, la sediul Prefecturii Hunedoara, la discuţii fiind invitaţi să ia parte şi parlamentarii judeţului Hunedoara.