Şcoala Postliceală Sanitară Hunedoara din cadrul Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara derulează, în perioada 20 – 24 noiembrie 2023, o nouă etapă a campaniei „Dăruieşte viaţă!”.
Elevi şi cadre didactice ale Şcolii Posliceale Sanitare vor dona sânge iar toate persoanele dornice să se alăture acestui demers sunt binevenite.
Donările de sânge se vor putea face la Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara aflat în Policlinica Spitalului Municipal, în perioada amintită, între orele 08.00 – 12.00
Reamintim condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a dona sânge:
– vârsta între 18 şi 60 de ani;
– greutate peste 50 kg – femei, peste 55 kg – bărbaţi;
– să nu suferiţi de boli cronice sau să urmaţi un tratament pentru o boală cronică;
– să nu consumaţi alcool înainte cu 48 de ore înainte de donare;
– să serviţi micul dejun în ziua donării;
– intervalul de la ultima donare să fie de cel puţin 70 de zile, în cazul bărbaţilor, respectiv minimum 90 de zile în cazul femeilor.
Donatorii vor fi primi un tichet valoric de 67 de lei şi o zi liberă (ziua donării).