Am premiat astăzi excelența. Le-am oferit diplome de merit sportivilor Brigita Marina și Andrei Stoica pentru rezultatele deosebite obținute la competiția ,,Dance Sport Europe Children” și antrenoarei lor, Andra Căprioară.
Alături de ei s-a aflat și Dragoș Cristian Căprioară, delegat al CSM Deva pe lângă Federația Română de Dans Sportiv.
Cei doi tineri sportive s-au clasat pe locul 8 la acest concurs, cel mai bun loc ocupat de o pereche din România și sunt printer cei mai buni dansatori sportivi din lume.
Brigita și Andrei sunt prima pereche din Deva selecționată în lotul național de dans sportiv, după mai bine de 30 de ani.
Ei au participat la trei concursuri din cadrul Grand Prix-ului european, reușind două clasări pe poziția a patra, la Zagreb, în Croația, și la Kiskunmajsa (Ungaria), și un loc șapte, la București.
Suntem mândri că sunt legitimați la CSM Deva și suntem convinși că vor avea în continuare o evoluție bună în dansul sportiv.
În luna septembrie, pe Brigita și Andrei îi așteaptă încă o etapă din cadrul competiției,,Dance Sport Europe Children European Grand Prix” care va avea loc în Cehia.
Munca lor, ambiția și dăruirea îi vor ajuta să se reîntoarcă acasă cu rezultate deosebite care le vor oferi șansa ca, de anul viitor, să ia parte și la competiții mondiale, care punctează în World Ranking, topul celor mai buni dansatori sportivi din lume.
Rezultatele sportivilor se datorează și muncii pline de pasiunea antrenoarei lor, Andra Căprioară.
Vă felicit pe toți pentru rezultatele obținute și pentru că ați promovat imaginea municipiului Deva. Sunteți adevărați ambasadori ai sportului devean și suntem mândri de voi!
Administrația publică locală va susține și în continuare dansul sportiv, alături de atletism, fotbal,handbal și alte sporturi.
Nicolae-Florin Oancea
#SusținemPerformanța