Dansatorii sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, care sunt legitimați la CSM Deva, unde sunt pregătiți de Andra Căprioară își continuă seria evoluțiilor foarte bune din cadrul circuitului “DanceSportEurope Children European Grand Prix”, la secțiunea Standard, juniori II.
Ei au fost prezenți la finalul săptămânii trecute la ultima etapă din circuitul european sus menționat desfășurat la Skopje, capitala Macedoniei de Nord unde s-au impus câștigând etapa. Este cel mai bun rezultat obținut de cei doi tineri dansatori sportivi de la CSM Deva în cadrul circuitului continental, iar această performanță îi plasează printre favoriții la primele locuri în marea finală a “Dance Sport Europe Children European Grand Prix”, la secțiunea Standard, juniori II, care va avea loc la Zagreb, capitala Croației, pe 17 decembrie.
“A fost cea mai bună evoluție a noastră în cadrul acestui circuit și suntem foarte fericiți că am câștigat concursul de la Skoplje. Ne dorim să fim în formă și în continuare, și să avem o evoluție cât mai bună la Zagreb, la marea finală, de luna viitoare”, este ceea ce își doresc Brigita Marina și Andrei Stoica, dansatori sportivi de la CSM Deva.
Înainte de concursul din Macedonia de Nord, cei doi dansatori din Deva erau pe locul al doilea în clasamentul general al “DanceSportEurope Children European Grand Prix”, la secțiunea Standard, juniori II, ierarhia urmând a fi actualizată, în aceste zile, de către federația continentală de specialitate.
În circuitul european au luat startul 125 de perechi din 20 de țări, iar Brigita Marina și Andrei Stoica ocupă cea mai bună poziție dintre dansatorii români la categoria la care evoluează tinerii și talentații dansatori sportivi de la CSM Deva.
Dans Sportiv: Dansatorii de la CSM Deva au câștigat etapa de la Skopje
Partajează această știre
Noutăți
Vărmaga, gata să primească colindătorii
decembrie 20, 2024
URMĂRIT NAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate