Luni, 19 iunie, de la ora 17:00, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, va fi vernisată expoziţia personală de pictură a artistului plastic Dan Cîrjoi.
„60+1” este o expoziție personală retrospectivă, cu lucrări de pictură realizate în ultimul deceniu.
Prima perioadă este reprezentată de ciclul de lucrări având ca titlu sugestiv ”Rădăcini”.
A doua perioadă este mai elaborată, având ca modalități de exprimare antagonice, gestualul abstract cu reprezentarea figurativă.
Autorul încercă să creeze o cortină densă de tușe în spatele căreia se profilează forma elaborată recognoscibilă, nu de puține ori incitantă și misterioasă. Culoarea este primordială, în pictură folosind toate contrastele cromatice, cu precădere cel complementar.
Viziunea artistului are un concept micro și macro molecular, o concepție spectaculoasă a lumii care ne înconjoară. Realizează o simbioză între zone aglomerate și liniște, încercând un echilibru. Este un dialog cromatic și compozițional: casa, arborele, dealul, ulița, văzduhul, constituind ascendențe ale vieții.
Pictura este asemănătoare cu genul muzical Jazz.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 19 – 30 iunie 2023, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„60+1” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Vă așteptăm cu drag!