În perioada 16 februarie – 2 martie 2019, Asociaţia Salvital Hunedoara organizează un curs de prim ajutor GRATUIT, la Deva şi Petroşani.
Cursul se înscrie în cadrul programului “Învaţă, mâine poţi salva o viaţă” şi se adresează persoanelor fizice cu vârsta peste 18 ani, care au domiciliul în judeţul Hunedoara şi care sunt interesate să deprindă noţiuni şi tehnici de bază în acordarea primului ajutor până la sosirea echipelor de intervenţie.
Participanţii vor desfăşura un program de instruire sub coordonarea unor paramedici atestaţi ca formatori, care se finalizează cu un examen în urma căruia se eliberează un certificat de participare care va atesta gradul de instruire.
Locaţia cursului: Deva (grup de 16 participanţi) şi Petroşani (grup de 16 participanţi), iar durata acestuia este de 12 ore.
Termenul limită de înscriere este 15 februarie 2019, ora 10.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Asociaţiei Salvital Hunedoara din Deva, Piaţa Victoriei nr. 1, bloc. 8, parter sau de la persoanele responsabile cu desfăşurarea cursului: ALBU CRISTIAN (Deva) 0728.254.961 şi EVESC PETRU (Petroşani) – 0725.924.700.